Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

CONCEDIERI LA DACIA – Compensații foarte mari pentru angajații care acceptă să plece

Publicat cu

pe

„Reorganizarea companiei” este motivul pentru care Dacia începe de la 1 octombrie un amplu program „avantajos” de concedieri, potrivit unui document intern consultat de Profit.ro. Acesta se bazează pe plecările voluntare, personalul fiind compensat cu sume de bani proporționale cu vechimea în fabrică.
Dacia a fixat ca termen pentru programul de plecări voluntare data de 1 octombrie, astfel că în septembrie angajații care doresc să beneficieze de sumele compensatorii trebuie să-și depună cererile începând din 9 septembrie, până în data de 20 septembrie, după cum reiese dintr-un document transmis angajaților de companie, consultat de Profit.ro. Angajații care sunt acceptați în program vor primii primele de concediere odată cu lichidarea pentru luna septembrie.
Salariul compensatoriu poate depăși 40.000 de euroSuma minimă acordată angajaților Dacia care sunt de acord cu plecarea voluntară este de 22.000 de lei. Însă, ce care au o vechime mai mare în companie și au boli profesionale pot primi peste 200.000 de lei.

Conform notei informative, Dacia va acorda salarii compensatorii astfel (sursa promotor.ro):

  • 22.000 lei – angajați care au mai puțin de 2 ani vechime;
  • 55.000 lei – angajați care au între 2 și 4 ani vechime;
  • 98.000 lei – angajați care au între 4 și 8 ani vechime;
  • 120.000 lei – angajați care au între 8 și 12 ani vechime;
  • 150.000 lei – angajați care au între 12 și 16 ani vechime;
  • 185.000 lei – angajați care au între peste 16 ani vechime;
  • 195.000 lei – angajați recomandări medicale de schimbare a locului de muncă sau situații de acest gen, indiferent de vechime.
  • 210.000 lei – angajați înregistrați cu boli profesionale sau accidente de muncă, indiferent de vechimea în companie.

De asemenea, cei care acceptă concedierea voluntară vor avea, în continuare, posibilitatea de a achiziționa o mașină Dacia, Renault sau Nissan la preț redus.

Actualitate

YHP Logo