Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

CONCLUZII – 1.500.000 de euro pompați în economia Maramureșului datorită Forza ZU

Publicat cu

pe

Administratorul public al județului Maramureș, Gabriel Ștețco, a prezentat câteva concluzii în urma festivalului Forza ZU. Printre acestea se numără și cele de ordin economic, Ștețco afirmând că, potrivit unui calcul simplu, aproximativ 1,5 milioane euro au fost rulați în economia locală.

Iată concluziile lui Gabriel Ștețco:

1) Maramureșul nu a mai văzut așa ceva până acum! Peste 75.000 de oameni au fost prezenți la evenimentul care a pus Maramureșul pe harta festivalurilor de muzică românească! Maramureșul a reușit să găzduiască peste trei sferturi din numărul celor prezenți la festivalurile internaționale din Cluj, raportându-ne la perioada unei singure zi! Munca celor de la Radio ZU este extrem de apreciată, iar artiștii pe care i-au adus în județul nostru au fost extrem de îndrăgiți de către toți! Cum muzica și dansurile maramureșene nu lipsesc de la niciun eveniment de-al nostru, am reușit și de data aceasta să ne bucurăm de portul tradițional și de horă.

2) Au fost investiți bani în acest festival, însă rezultatele au fost pe măsură! Sprijinirea antreprenorilor locali a fost unul dintre motivele pentru care acest eveniment a reprezentat un succes enorm. Discutând cu o parte dintre antreprenorii care au fost prezenți la festival, mulți dintre ei spun că au făcut vânzări foarte mari: au fost estimați aproximativ 15-25 de euro cheltuiți de fiecare persoană! Făcând un calcul simplu, cu o medie de 100 de lei de persoană, în economia locală au fost rulați 7.500.000 lei, echivalentul a 1.500.000 de euro pentru antreprenorii prezenți la festival.

3) Banii aduși de către acest festival înseamnă mai mult decât vânzările efective din timpul festivalului. În acest weekend, aproape toate cazările existente în Baia Mare și împrejurimi au fost rezervate de către turiștii atrași de festival. Localnicii au găzduit festivalieri în camerele din propriile case, cabanele au fost rezervate de către grupurile mai mari de persoane, iar apartamentele au fost închiriate în totalitate. Festivalierii au venit inclusiv cu rulote! Cafenelele și localurile din oraș au fost și ele împânzite întreg weekendul de către turiștii prezenți, lucru care atrage și mai mulți bani în economia locală.
Pentru un festival este mult de muncă, acesta reprezintă o responsabilitate imensă, iar Consiliul Judeţean Maramureş, Visit Maramureș și Aeroportul Internațional Maramureș au încercat să găsească cele mai bune variante pentru a asigura o desfășurare cât mai plăcută pentru toți participanții. Începând cu numărul mare de locuri de parcare și cu zecile de curse cu traseu special ale autobuzelor, continuând cu implicarea tuturor reprezentanților instituțiilor private și de stat care au fost alături de noi pentru a asigura siguranța festivalierilor.

Doresc să îi felicit pe cei de la Radio ZU pentru tot ce au făcut pentru noi maramureșenii, să le mulțumesc pentru toată bunăvoința de care au dat dovadă și pentru bucuria pe care au oferit-o oamenilor în tot acest timp. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea și buna desfășurare a acestui eveniment din județul nostru. Ne cerem scuze dacă nu am reușit să îi mulțumim pe toți cei prezenți, este primul mare festival pe care l-a avut Maramureșul până acum și data viitoare vom ști mai bine.

Doresc să vă mulțumesc în special vouă pentru toată înțelegerea de care ați dat dovadă, pentru fiecare vers pe care l-ați cântat din suflet și pentru fiecare artist pe care l-ați aclamat: cu siguranță unii dintre ei nu vor uita niciodată publicul de la ForzaZU din Maramu’.

Vlad HERMAN

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo