Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CONCURS PROFESIONAL – Pompierii voluntari din Mireșu Mare, cei mai buni la etapa interjudețeană

Publicat cu

pe

În perioada 12-14 iulie, la Carei, s-a desfășurat etapa interjudețeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, unde județul Maramureș a fost reprezentat cu succes de echipajele SVSU Mireșu Mare și SPSU Aramis Group.

„Pe parcursul celor două zile, echipele s-au întrecut în trei probe de concurs, la finalul cărora eforturile și munca depuse, le-au fost răsplătite.
Pompierii voluntari din Mireșu Mare au ocupat locul I în clasamentul general, calificându-se la etapa națională a competiției. Nici SPSU Aramis Group nu s-au lăsat mai prejos, aceștia clasându-se pe locul al II-lea la probele „Pista cu obstacole pe 100 de metri” și „Ștafeta 4×100 de metri”, transmit reprezentanții ISU Maramureș.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate