Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică

Publicat cu

pe

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat categoriile de populație care beneficiază de prescrierea, eliberarea şi decontarea în regim de compensare a medicamentelor imunologice folosite pentru producerea imunităţii active sau pentru prevenirea unor boli transmisibile. Aici intră persoane cu vârsta ≥ 45 ani și < 65 ani, fără boli cronice, respectiv femei cu vârsta ≥ 19 ani şi ≤ 45 de ani. Și vorbim despre vaccinul gripal, pneumococic, meningococic, papilomavirus (HPV), diftero-tetano-pertussis (tuse convulsivă), Hepatic B, varicelic, rujeolic, rubeolic, urlian.

„Prescrierea vaccinurilor se efectuează conform protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, de medici de toate specialităţile aflaţi în contract cu o casă de asigurări de sănătate, în urma consultației sau la externarea din spital, iar prescripția medicală electronică pentru aceste medicamente este valabilă 30 de zile.

Administrarea vaccinurilor din sublista E se efectuează de medicii vaccinatori (medici de familie, epidemiologi, de boli infecţioase, pediatri sau medici din orice altă specialitate care au un atestat de vaccinologie) sau de farmaciștii vaccinatori în cazul vaccinului gripal. Lista farmaciilor în care poate fi administrat vaccinul gripal este disponibilă pe site-ul Ministerului Sănătății”, anunță CNAS.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo