Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

CONSECINȚĂ – Prins drogat la volan, un băimărean a fost reținut de polițiști

Publicat cu

pe

Ieri, 9 decembrie 2024, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare, sub supravegherea procurorului de caz, au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 39 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

„În fapt, la data de 30 noiembrie 2024, în jurul orei 23.00, în timp ce desfășurau activități specifice, pe bulevardul Regele Ferdinand, polițiștii băimăreni au oprit pentru control, un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Baia Mare. În urma testării preliminare, cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevare de mostre biologice, al căror rezultat au indicat prezența în organism al substanțelor psihoactive.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Maramureș”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

În cursul acestei zile, bărbatul urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de codul de procedură penală, precum și de prezumția de vinovăție.

Actualitate

YHP Logo