Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CONTRABANDĂ CU ȚIGĂRI – Percheziții în Baia Mare și alte trei localități maramureșene

Published

on

Ieri, 15 martie, în cadrul cercetărilor într-un dosar penal, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de contrabandă, ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor Grupei Canine, al tehnicienilor criminaliști și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, au pus în executare simultan două mandate de aducere și 11 mandate de percheziție domiciliară, la imobilele folosite de persoanele bănuite că ar fi implicate în activități ilicite din sfera contrabandei cu țigări.

„Perchezițiile s-au desfășurat în municipiul Baia Mare și comunele Satulung, Ocna Șugatag și Desești.
În urma activităților procedurale, polițiștii au identificat și ridicat 52.660 de țigarete, susceptibile că provin din contrabandă și care trebuiau supuse unui regim vamal, în valoare de aproximativ 43.000 de lei. Până în prezent în același dosar penal au fost indisponibilizate 102.660 de țigarete, susceptibile că provin din contrabandă.
În continuare, se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea identificării tuturor participanților la activitatea infracțională și tragerea acestora la răspundere penală”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo