Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CONTRACT SEMNAT – Sediul serviciului Permise și Pașapoarte din Baia Mare va fi renovat

Publicat cu

pe

Instituția Prefectului Maramureș, reprezentată legal de prefectul Rudolf Stauder, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, a semnat contractul pentru Renovarea energetică a sediului de servicii publice comunitare, regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor/ pașapoarte, situat în municipiul Baia Mare, Strada Școlii, nr.1, județul Maramureș.

„Contractul a fost încheiat între Instituția Prefectului – județul Maramureș și persoana juridică desemnată câștigătoare în urma licitației, anume: S.C. STRUCTO TRADING S.R.L, reprezentată legal de Pop Andrei Ionuț.
Obiectivul general îl reprezintă realizarea lucrărilor de reabilitare termică, cu scopul de a crește performanța energetică a clădirii și a instalațiilor, în vederea îmbunătățirii calității serviciilor prin oferirea de condiții optime desfășurării actului administrativ și totodată reducerea cheltuielilor reprezentate de cosumul de energie”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului Maramureș.

Valoarea totală a Proiectului, reprezentând execuția și finalizarea lucrărilor și remedierea oricăror eventuale defecțiuni ale lucrărilor este de: 5.740.161,46 Lei, fără TVA.
Durata contractului, respectiv durata de execuție este de maximum 9 luni. Lucrările vor fi demarate în cel mai scurt timp.

Actualitate

YHP Logo