Zilnic cei care parchează în oraș fără să aibă tichet de parcare sau abonament valabil sunt sancționați de către polițiștii locali băimăreni. Amenzile însă se pare că nu sperie pe nimeni din moment ce săptămânal sunt aplicate sancțiuni pentru astfel de fapte. În ultima săptămână polițiștii locali din cadrul Biroului Circulație care execută controlul în parcările publice cu plată de pe raza Municipiului Baia Mare au întocmit un număr de 36 înștiintări pentru lipsă tichet de parcare, în valoare de 1800 lei și un proces verbal de constatare a contravenției.
Tot în perioada amintită polițiștii locali din cadrul Biroului Circulație au depistat și luat în evidență 3 autovehicule posibil abandonate pe domeniul public, proprietarii acestora fiind somați să le ridice voluntar de pe domeniul public în termen de 10 zile de la data primirii somațiilor. Și așa sunt în oraș puține locuri de parcare.
Tot în ultima săptămână au fost constatate 32 contravenții privind încălcarea dispozițiilor prevăzute de OUG 195/2002, respectiv RA.OUG.nr.195/2002 în valoare de 9.735 lei privind codul rutier pentru săvărșirea mai multor fapte, cum ar fi „circulația pe un sector de drum pe care accesul este interzis”, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului ,,Oprirea interzisă”, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin 25 m înainte si după acestea. Se interzice oprirea voluntară a autovehiculelor în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și zonele de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora la o distanță mai mică de 25 m de colțul intersecției, se interzice pietonilor și persoanelor asimilate acestora să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise, respectiv se interzice oprirea staționarea voluntară a vehiculelor în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea”.
Dragoș HOJDA