Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CONTROALE – Casele de schimb valutar, în atenția polițiștilor maramureșeni

Publicat cu

pe

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pentru prevenirea, descoperirea și combaterea faptelor comise pe domeniul operațiunilor de schimb valutar și în domeniul comercializării de articole pirotehnice.

În urma controalelor efectuate la 38 de societăți comerciale care desfășoară activități pe aceste linii, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.000 de lei.
Polițiștii au constatat abateri privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fapte prevăzute de O.U.G. nr. 28 din 1999, ale Legii nr. 227 din 2015 privind Codul Fiscal, precum și H.G. nr. 1096 din 2022, cadrul legal privind modul de organizare și desfășurare a activității de schimb valutar.
În cadrul acțiunii au fost confiscate 136 de pachete de țigarete netimbrate și suma de 1.732 de lei în numerar.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate

YHP Logo