Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CONTROALE ÎN SERVICE-URI – Deșeuri periculoase descoperite de polițiștii maramureșeni

Publicat cu

pe

Poliţiştii structurii Arme, explozivi şi substanţe periculoase au acţionat joi, pentru verificarea legalităţii activităţilor desfăşurate în domeniul gestionarii deşeurilor şi substanţelor periculoase şi sancţionarea celor care încalcă legislaţia. Controalele au vizat agenţi economici, persoane fizice şi mijloace de transport implicate în operaţiuni cu deşeuri. În urma acestor controale, au fost constatate trei infracţiuni, fapte săvârşite prin încălcarea OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor. De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării şi neutralizării 1400 litri de uleiuri de motor ars.

„Spre exemplu, în perimetrul exterior a două societăți comeciale din Baia Sprie și Ocna Șugatag, care au ca obiect de activitate întreținere și reparații auto, polițiștii au depistat faptul că erau depozitate necorespunzător, deșeuri din activitatea desfășurată. De asemenea, în orașul Cavnic au fost depistate mai multe deșeuri provenite din activitatea de întreținere a autoturismelor, respectiv cutii de viteză, motoare, recipiente în care se afla ulei de motor uzat, dar și alte elemente accesorii auto, toate păstrate fără respectarea condițiilor legale.
În toate situațiile nu a putut fi făcută dovada încheierii unor contracte pentru prestări servicii cu o firmă cu obiect de activitate în colectarea și neutralizarea deșeurilor periculoase, astfel că întreaga cantitate despre care s-a constatat că a fost păstrată fără respectarea prevederilor legale a fost indisponibilizată și lăsată în custodie până la clarificarea situației juridice”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

În toate situațiile se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de neluare sau nerespectare a măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase.

Activitatea a făcut parte din acţiunea naţională ”DEŞEURI 2024” şi reprezintă un element esenţial în combaterea infracţionalităţii din domeniul gestionării deșeurilor și substanțelor periculoase.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo