Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

COOPERARE – Delegație din China, prezentă în Maramureș

Publicat cu

pe

Județul Maramureș a primit vizita unei delegații din Republica Populară Chineză, provincia Shandong, cu care au fost demarate inițial, în mediu online, discuții bilaterale de cooperare și înfrățire.

„Delegația chineză a fost primită de vicepreședintele Consiliului Județean, Radu Trufan, și administratorul public al județului, Gabriel Ștețco, în sala „Bogdan Vodă” din cadrul Palatului Administrativ unde le-au fost prezentate principalele oportunități de investiții și dezvoltare pe care le pot accesa în județul Maramureș. Vicepreședintele Radu Trufan a reliefat în cadrul discuției cu șeful delegației chineze, domnul LIN Haibin, Directorul General adjunct al Departamentului de Relații Externe a Guvernului Provinciei Shandong și a domnului ZHOU Jialun, Directorul diviziei pentru Afaceri Europene, importanța și interesul pe care județul Maramureș le acordă relațiilor cu partenerii din China în domeniul economic și cel al investițiilor”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.

Totodată, printre punctele comune identificate în cadrul discuțiilor bilaterale s-au numărat bogăția patrimoniului cultural și încurajarea turismului.

Actualitate

YHP Logo