Connect with us
Descarcă aplicația

MOZAIC

CORECT – Muzeul German din Munchen a returnat un tablou confiscat de nazişti

Publicat cu

pe

Muzeul German din München (Deutsches Museum) a restituit un tablou semnat de peisagistul și portretistul Hans Thoma, confiscat de naziști de la un proprietar evreu, relatează DPA joi.

Lucrarea, intitulată „Meereserwachen” (Trezirea Mării), făcea parte din colecția privată a lui Sigmund Waldes, un important industrial din Dresda, și a fost returnată moștenitorilor acestuia, conform unui anunț făcut de muzeu joi.

Deși valoarea tabloului nu a fost menționată în comunicat, lucrări similare ale lui Thoma (1839-1924), originar din Bernau, sudul Germaniei, au fost vândute la licitații pentru sume între 10.000 și 30.000 de euro.

Potrivit muzeului, Sigmund Waldes a emigrat în 1938 la New York, trecând prin Paris și Londra, iar în 1939 naziștii i-au confiscat proprietatea, inclusiv vasta colecție de artă. În 1941, a fost forțat să accepte un acord prin care bunurile sale au fost transferate Reich-ului german. Lucrările de artă din colecția sa au fost vândute de Ministerul Economiei din Reich, iar tabloul a fost achiziționat de industriașul Max Bühler (1887-1978) prin canale necunoscute, fiind ulterior cedat Muzeului German.

Actualitate

YHP Logo