Connect with us
Descarcă aplicația

TEHNOLOGIE

CRIPTO – Bitcoin a crescut cu circa 12% în această săptămână

Publicat cu

pe

Criptomonedele au crescut săptămâna aceasta, chiar dacă preţurile acţiunilor americane s-au retras pentru scurt timp după creşterile de după anul nou, iar o firmă importantă de creditare în criptomonede şi-a declarat falimentul, relatează CNBC, potrivit News.ro.

Bitcoin a crescut cu aproximativ 12% în ultima săptămână, conform Coin Metrics, în timp ce ether a urcat cu 14%.

Prin comparaţie, doi dintre cei trei indici majori ai acţiunilor americane au avut o evoluţie negativă în această săptămână, care a fost scurtată pentru vacanţa Martin Luther King.

S&P 500 şi Doe Jones Industrial Average au scăzut cu 0,9% şi, respectiv, 2,9% la nivelul săptămânii. Nasdaq Composite a consemnat în schimb o evoluţie uşor ascendentă. De la începutul acestui an, Nasdaq a avansat cu 5%.

Bitcoin şi ether au crescut cu 2,73%, respectiv 2,15%, în aceeaşi perioadă de patru zile.

„Bitcoin pare că este tranzacţionat din nou împreună cu Nasdaq şi cu activele de risc, după ultimele luni de decuplare”, a declarat Sylvia Jablonski, CEO şi director de investiţii la ETF-urile Defiance.

„Aceasta este o veste bună pentru investitorii cripto, dacă inflaţia încetineşte şi Fed este mai aproape de încheierea ciclului de înăsprire a politicii monetare, activele de risc vor prinde aer proaspăt şi ar putea atrage investitorii înapoi.”

Actualitate

YHP Logo