Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

Cristian Niculescu-Țăgârlaș: Noua lege privind modificarea Codului Penal a intrat în vigoare!

Publicat cu

pe

Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ” Mă bucură faptul că Legea nr. 202/2024, pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2024.” Legea nr. 202/2024 a fost adoptată de Camera Deputaților fără nici o modificare, fapt ce reflectă implicare, responsabilitatea și activitatea exemplară din Senat și din cadrul Comisiei Juridice a Senatului, prezidată de senatorul PNL de Maramureș.

Legea stabilește măsuri noi și severe împotriva infracțiunilor grave precum sclavia, traficul de persoane și traficul de minori, asigurând pedepse mai dure pentru cei care încalcă prevederile legale. Legea nr. 202/2024 aduce noi reglementări și în privința materialelor pornografice cu minori, subliniind angajamentul ferm al parlamentarilor liberali în protejarea persoanelor vulnerabile.

Printre cele mai importante modificări, trebuie menționate următoarele: Nu se poate dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 209-211, referitor la sclavie, traficul de persoane și de minori, respectiv pedepsirea cu închisoare de la 3 la 10 ani, art. 374, a infracțiunilor referitoare la pornografia infantilă,

”De-a lungul carierei mele de avocat, am avut mereu ca obiectiv și scop să servesc interesele justiției și să protejez drepturile fundamentale ale cetățenilor. Sunt mândru să aduc această expertiză în slujba cetățenilor, în special a maramureșenilor, asigurând un cadru legislativ solid și echitabil pentru toți românii” a menționat senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș – președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României.

24news.ro

 

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo