Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

CRISTINA NEAGU – „Îmi anunț în mod oficial retragerea de la echipa națională”

Publicat cu

pe

Se încheie un capitol important din istoria ultimilor ani ai reprezentativei de handbal feminin a României. La 35 de ani, Cristina Neagu a anunțat că se retrage de la echipa națională.

”Eu îmi anunţ în mod oficial retragerea de la echipa naţională dacă chiar nu mai sunt şanse de calificare la turneul preolimpic. Sunt 17 ani de când joc pentru echipa naţională, de când am dat totul pentru echipa naţională, timp în care am şi suferit două accidentări grave.

Ce-am reuşit? Două medalii, nişte locuri, zic eu bune, 4 şi 5. Dacă a fost mult sau puţin timpul o să ne spună lucrul ăsta. Ceea ce pot să spun cu certitudine e că ce-am făcut pentru echipa naţională şi în general în cariera mea cred eu că o să rămână acolo undeva în istorie”, a declarat Cristina Neagu pe Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă” din Otopeni, la întoarcerea de la Campionatul Mondial.

Accidentată, Cristina Neagu nu a putut juca decât într-un singur meci, cu Germania, la CM 2023. România s-a clasat pe locul al 12-lea şi a ratat calificarea la turneul preolimpic.

Cristina Neagu a câştigat două medalii de bronz cu echipa naţională a României, la Campionatul European din 2010 şi la Campionatul Mondial din 2015.

A fost aleasă cea mai bună jucătoare a lumii de către IHF de patru ori, în 2010, 2015, 2016 şi 2018, iar în 2015 a fost desemnată şi cea mai bună jucătoare a Campionatului Mondial, al cărui golgheter a fost.

Cristina Neagu își va continua cariera de handbalistă șa echipa de club, CSM București.

 

Actualitate

YHP Logo