Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

CRIZA DIN UCRAINA – Putin s-a întâlnit cu Macron

Publicat cu

pe

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron au discutat, luni seară, peste 5 ore, cei doi afirmând că discuţia a fost una utilă. „Suntem conştienţi de gravitatea situaţiei şi de necesitatea imperativă de a găsi drumul păcii şi stabilităţii în Europa”, a spus Macron.

„Am discutat despre garanţiile de securitate, despre o mulţime de astfel de probleme. Am confirmat importanţa acordului de la Minsk. Am căzut de acord că trbuie să continuăm exporturile. Consider că discuţiile sunt pozitive şi s-au aşezat bazele pentru acţiuni viitoare”, a spus Putin.

Putin a mai spus că ţările din NATO continuă să ofere arme Ucrainei, fiind vorba de o organizaţie „de departe pacifistă”. „Neextinderea NATO şi nedesfăşurarea de de sisteme de luptă la frontiera rusă”, sunt cererile Rusiei pentru o descaladare a situaţiei, conform lui Putin.

Pentru Emmanuel Macron, discuţiile din următoarele zile vor fi decisive: „Relaţiile noastre bilaterale sunt foarte importante, am pus bazele unei colaborări viitoare. Trebuie să găsim  cale pentru stabilitatea în Europa. Relaţiile din ultimii ani au fost importante, am avut discuţii productive, diverse. Am vorbit despre garanţiile de securitate, avem opinii diferite despre Ucraina, dar trebuie să ne privim în ochi şi să discutăm. Am încercat să vedem cât de departe ne putem pune de acod. Vom discuta şi zilele următoare, vom avea discuţii cu NATO, UE şi SUA. Suntem pregătiţi să începem acest proces, trebuie să continuăm acest dialog şi discuţiile pe care le-am avut trebuie să continue. Nu putem să riscăm să vedem că în Europa revine spectrul confruntării, a dezordinii şi instabilităţii. Este mereu simplu să începi un conflict, mai greu este să-l închei şi să construieşti o pace durabilă”, a afirmat preşedintele francez.

După întâlnirea cu Putin, Macron va merge, marţi, la preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Actualitate

YHP Logo