„Barometrul de Consum Cultural 2022. Participare culturală şi perspective democratice” lansat, duminică, de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), semnalează, între altele, scăderea participării la spectacolele de teatru şi vizionarea de filme la cinematograf faţă de anul 2019.
Studiul, care evaluează schimbările înregistrate la nivelul practicilor de consum cultural şi analizează relaţia dintre cultură şi democraţie, a fost lansat în cadrul celei de-a XXXIII-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru (FNT).
Potrivit autorilor, Barometrul de Consum Cultural 2022 evaluează schimbările înregistrate la nivelul practicilor de consum cultural, accentuând particularităţile acestuia în rândul tinerilor, şi analizează, pentru prima dată în România, relaţia dintre cultură şi democraţie.
Datele furnizate confirmă tendinţele identificate în perioada pandemiei, respectiv orientarea preponderentă a consumului cultural spre mediul online şi în spaţiul non-public.
Astfel, conform barometrului, la nivelul consumului cultural în spaţiul public, efectele pandemiei se resimt considerabil, singura creştere înregistrată fiind de 14 puncte procentuale pentru vizitarea monumentelor istorice sau a siturilor arheologice, cel puţin o dată pe an (59% dintre respondenţi în 2022, faţă de 45% în 2019).
Scăderile semnalate în consumul cultural public sunt: participarea la spectacole de teatru de la 29% în 2019, la 20% în 2022, vizionarea de filme la cinematograf de la 35% în 2019, la 26% în 2022, mersul la bibliotecă pentru a citi/ împrumuta cărţi de la 28% în 2019, la 17% în 2022, vizitarea muzeelor, expoziţiilor sau galeriilor de artă de la 38% în anul 2019, la 30% în anul 2022.
Un alt aspect semnalat este şi acela conform căruia, dincolo de contextul pandemic, scăderile înregistrate la nivelul consumului cultural în spaţiul public se explică şi prin accentuarea barierelor de consum cultural, care se manifestă pentru toate categoriile de consumatori.
„Barierele identificate ca fiind în creştere în ultimii ani şi accentuate după perioada pandemiei sunt barierele de receptare a culturii, iar soluţiile de înlăturare a acestora includ creşterea interesului pentru cultură şi a înţelegerii produselor culturale şi a creaţiilor artistice, printr-o educare susţinută a copiilor şi tinerilor, dar şi a adulţilor”, se precizează în document.
Studiul analizează în capitole ample şi activităţile culturale din spaţiul non-public, activităţile practicate pe internet, precum şi legătura dintre practicile de consum cultural şi participarea democratică.
Prezenta ediţie a Barometrului, cea de a 18-a, a fost lansată după o pauză de trei ani ce s-a datorat efectelor sociale şi economice ale pandemiei de COVID-19. În toată această perioadă, din 2020 şi până în prezent, Barometrul a fost înlocuit cu studii de măsurare a tendinţelor de participare.
Studiul Barometrul de Consum Cultural 2022 se bazează pe un sondaj de opinie realizat de operatorul Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), în perioada septembrie – octombrie 2022, pe un eşantion reprezentativ naţional.
Volumul aproximativ al eşantionului este de 1.035 de persoane, cu o eroare maximă de +/ -3,1%, la un nivel de încredere de 95%. Aplicarea chestionarelor s-a realizat prin metoda CATI, pe un eşantion simplu, aleatoriu, prin generarea de numere de telefon cu format valid pe teritoriul României, prin metoda RDD (Random Digit Dialing).
Barometrul de Consum Cultural 2022 este disponibil în format digital pe site-ul www.culturadata.ro.