Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

CULTURĂ – Festival Internațional de Poezie la Sighetu Marmației. Consiliul Județean dă 40.000 lei

Publicat cu

pe

În perioada 17-19 octombrie, la Sighetu Marmației se va desfășura a 51-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie, care va fi dedicată poetului și pictorului Gheorghe Chivu.

Recent, Consiliul Județean Maramureș a alocat suma de 40.000 lei din fondul de rezervă pentru organizarea evenimentului.

”Gheorghe Chivu a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, personalitate complexă, marcantă a vieții culturale maramureșene. În anul 1992, când se împlineau 80 de ani de la nașterea lui, Gheorghe Chivu a fost ales patronul spiritual al Școlii populare de artă din Sighetu Marmației.

În 1998 Școla de artă „Gheorghe Chivu” a organizat prima ediție a manifestării omagiale intitulată „Domnului profesor cu dragoste” și primul concurs de artă plastică. Următoarele ediții au căpătat o largă deschidere, organizându-se și o secțiune de creație și simpozioane pentru cunoașterea operei poetice a lui Gheorghe Chivu. În prezent, se acordă anual un premiu celui mai promițător pictor-tânăr, care participă la concursul de artă plastică, organizat pe data de 2 decembrie a fiecărui an, când are loc și un simpozion pentru promovarea creației poetice și a picturii lui Gheorghe Chivu.

Anul acesta manifestările din cadrul „Festivalului Național de Poezie” de la Sighetu Marmației, dedicate lui Gheorghe Chivu, vor cuprinde un simpozion-evocare, o expoziție retrospectivă din picturile aflate la Muzeul din municipiu și colecția familiei Zaharia, un spectacol literar muzical pe versurile poetului și lansarea monografiei „Destin liric-Gheorghe Chivu”, autor prof.dr. Ioan Dorel Todea, inițiator al festivalului de poezie, organizator al mai multor ediții, lucrare care va fi finanțată de către Centrul Cultural Sighetu Marmației, căruia i se vor ceda drepturile de autor și de difuzare”, informează Centrul Cultural Sighetu Marmației.

Program:

17 octombrie 2024

Ora 11:00, Centrul Cultural Sighetu Marmației
– Primirea invitaților;
– Dezbatere
Cenaclurile literare și festivalurile de literatură – ieri și azi
– Prezentare de cărți a invitaților

Ora 15:30, Muzeul Etnografic al Maramureșului ,,Francisc Nistor”

VERNISAJUL EXPOZIȚIEI DE PICTURĂ CU LUCRĂRI ALE PICTORULUI GHEORGHE CHIVU
Organizator: Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației (colecția aflată în custodia muzeului) și colecția familiei Gelu Zaharia

Ora 16:00 Sala festivă a Centrului Cultural

– Lansarea monografiei „DESTIN LIRIC- GHEORGHE CHIVU”, autor prof. dr. Ioan Dorel Todea;
– Evocarea pesonalității poetului și pictorului Gheorghe Chivu
Invitați: prof.dr. Teodor Ardelean, poetul Gheorghe Pârja, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, prof. Ion Ardelean-Pruncu, prof. dr. Bout Odarca, ing. dr. Gelu Zaharia, geolog dr. Sorin Halga;

– Recital din versurile lui Gheorghe Chivu – Ileana Matus , Ioan Dorel Todea, acompaniament muzical- Mihai Chiș

Ora 17:00 -Festivitate de premiere;
– Spectacol de poezie si muzică
– REGAL POETIC – Recitalul invitaților la Festivalul de poezie de la Sighetu Marmației

18 octombrie 2024
Centrul Cultural Sighetu Marmației

Ora 11:00 Întâlnirea poeților cu reprezentanții cercurilor literare din liceele municipiului Sighetu Marmației și elevi ai liceului „Mihai Eminescu” din Slatina-Ucraina

16:00 – 22:00 – SERILE DE POEZIE NICHITA STĂNESCU DE LA DESEȘTI

19 octombrie, 2024
Centrul Cultural Sighetu Marmației

– Ora 10:00- 12:00

Cafeneaua literară
Încheierea ediției 2024 a Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației

Vlad HERMAN

Actualitate

YHP Logo