ACTUALITATE
CURAJ – Organizatorii Festivalului Astra Film refuză cererea preoţilor şi difuzează documentarul despre Arsenie Boca
Publicat cu
1 an in urmape
De
ionel.24newsOrganizatorii Festivalului Astra Film (AFF) de la Sibiu au precizat că vor difuza documentarul „Arsenie. Viaţa de apoi”, de Alexandru Solomon, despre părintele Arsenie Boca, motivând că ei nu doresc să facă cenzură, după ce Arhiepiscopia Sibiului a solicitat public ca acest film să nu fie proiectat în perioada festivalului (15-22 octombrie).
„În atenţia celor care solicită ca filmul ‘Arsenie. Viaţa de apoi’, de Alexandru Solomon, să fie retras din cadrul festivalului Astra Film 2023. Astra Film Festival are o istorie de 30 de ani, în care libertatea de exprimare a fost mereu un principiu de bază. Astra Film Festival nu a cenzurat niciodată vreun punct de vedere, cu atât mai puţin vreun film din selecţia festivalului. Acesta este un principiu nenegociabil. Credem cu tărie într-o societate deschisă în care se poate discuta liber despre orice. Cererea de a scoate un film din festival, de a-l opri de la distribuire, înseamnă cenzură, este neconstituţională (vezi Art. 29, referitor la libertatea conştiinţei şi Art. 30, referitor la libertatea de exprimare) şi, nu în ultimă instanţă, atentează la dreptul şi libertatea publicului de a viziona un film”, au transmis marţi, organizatorii AFF.
Astra Film Festival anunţă că i-a invitat pe reprezentanţii Mitropoliei Ardealului la proiecţia filmului criticat de aceştia, pentru discuţiile de după proiecţie.
„Astra Film Festival respectă inclusiv punctul de vedere al celor care critică filmul ‘Arsenie. Viaţa de apoi’. Oricine are dreptul să critice orice, inclusiv un film din selecţia festivalului. De aceea, fiecare film din programul AFF este urmat de dialoguri între realizatori şi public. De aceea vom organiza o dezbatere şi după proiecţia acestui film, la care am invitat să participe inclusiv reprezentanţi ai Mitropoliei Ardealului”, mai precizează cei de la AFF.
AFF reaminteşte că în urmă cu un deceniu a prezentat un alt film despre Arsenie Boca, realizat de Nicolae Mărgineanu.
„Dând dovadă de deschidere totală şi respectând cu stricteţe libertatea de exprimare, Astra Film Festival nu a atentat niciodată şi nu nici nu va atenta vreodată la valorile Bisericii Ortodoxe Române. În urma cu 10 ani, am prezentat un alt film despre Arsenie Boca, realizat de Nicolae Mărgineanu, având o perspectivă şi o abordare diferită, o producţie care a avut un succes extraordinar”, spun cei de la AFF.
Organizatorii AFF fac apel la „înţelepciune” şi doresc ca să nu se ajungă la „un scandal public”.
„Constatăm că deja lucrurile escaladează excesiv în jurul acestei teme, ceea ce poate genera o situaţie în care evaluarea filmului nu va mai avea legătură cu ceea ce a realizat regizorul; va fi doar un scandal public. Iar acest lucru nu este în interesul niciunui om responsabil. Facem apel la înţelepciune.Pentru noi, AFF2023 este o ediţie aniversară. şi facem cu atât mai mult acest apel. Să nu uităm că trăim în oraşul culturii, al pluralismului etnic şi religios, al pluralismului de creaţie şi interpretare. Toate acestea sunt posibile tocmai din respect pentru diferenţele de interpretare şi în respect pentru libertatea de exprimare, de credinţă şi de creaţie artistică”, au arătat cei de la AFF.
Arhiepiscopia Sibiului a criticat dur documentarul lui Alexandru Solomon, într-o Scrisoare deschisă comunicată luni seara pe site-ul Mitropoliei Ardealului, şi acuză că „filmul este o nefericită încercare de a batjocori un popor şi valorile lui spirituale. Viaţa părintelui Arsenie Boca, jignitor parodiată, nu este altceva decât un pretext de ridiculizare şi jignire a mii şi mii de credincioşi ai Bisericii Ortodoxe”.
„Domnule director al Festivalului Astra Film, solicităm prin această scrisoare deschisă ca proiecţia acestui film să nu fie permisă în judeţul nostru, deoarece: Demersul artistic pe care acest film îl propune nu este unul sincer, căci în spatele unei lamentabile arte cinematografice există un mesaj vădit discriminator şi jignitor. Autorul se declară încă din debutul filmului „sufocat” de prezenţa Bisericii Ortodoxe în spaţiul public şi îşi propune în pseudo-documentarul său să o denigreze, atacând personalitatea părintelui Arsenie. („Prin 2018 am simţit că mă sufoc; prezenţa Bisericii era peste tot în viaţa publică, şi emblema acestei influenţe era un călugăr chipeş, Arsenie Boca.” – min. 01:10). Într-un mod cu totul nesincer a fost obţinută şi aprobarea din partea Arhiepiscopiei Sibiului de a filma la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, stipulându-se în cererea adresată nouă că se doreşte „realizarea unui film documentar despre viaţa Părintelui Arsenie Boca….”, realizatorii fiind „însoţiţi la filmare de circa 20 de pelerini (aceste persoane sunt alese de către noi, sunt enoriaşi care merg la pelerinaje în toată ţara)’. Realitatea prezentată pe peliculă este cu totul diferită: filmul nu este documentar, ci o parodie ieftină în care pretinşii pelerini defăimează prin cuvinte şi atitudini atât locurile acelea, cât şi actul de pelerinaj în sine la mormântul părintelui Arsenie”. se arată în scrisoarea preoţilor sibieni.
Arhiepiscopia Sibiului insistă că „viaţa părintelui Arsenie este grosolan şi jignitor bagatelizată: un personaj care îl reprezintă pe Părintele Arsenie îşi permite să fumeze îmbrăcat în haină monahală arătând pe tot parcursul filmului prin gesturi, atitudini şi cuvinte explicit ura şi antipatia faţă de personalitatea marelui duhovnic”
Astra Film Festival este unul dintre principalele festivaluri de film documentar de la noi din ţară, cu o tradiţie de trei decenii.
Mitropolia Ardealului este cea care a propus canonizarea părintelui Arsenie Boca, încă din 2019, ştiut fiind faptul că mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, a declarat încă din 2014, într-un interviu acordat AGERPRES, că „ar fi cel mai fericit om din lume să poată să semneze şi el pe actul de canonizare”.
Similar
OPRIT ÎN TRAFIC – Sibian depistat la volan sub influența alcoolului de polițiștii maramureșeni
ATENȚIE! – Circulația de zi pe Valea Oltului a fost redeschisă
DIASPORA – Aproximativ 15 mii de sași stabiliți în străinătate, reuniți la Sibiu
METODA ACCIDENTUL – Polițiștii băimăreni au arestat un bărbat din județul Sibiu, în urma unei percheziții
ÎN MAREA BRITANIE – Au fost prinși doi dintre suspecții în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu
SE STRÂNGE LAȚUL – Ucigaşii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner au fost identificați
GLOBURILE DE AUR 2025 – Sebastian Stan, premiul pentru cel mai bun actor într-un film – comedie/musical. Declarație de dragoste pentru România
Maramureșul nu scapă de ploi și vânt puternic. Vezi până când
LA 16 ANI – Sigheteanul Andrei Dăncuș, puștiul-minune de la FCSB
DE BINE – Număr record de câini sterilizați în Baia Mare
Maramureșeanul Ion Brumaru, discipol al lui Petre Țuțea, a decedat
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE3 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE1 an in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- ACTUALITATE3 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
- SPORT3 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber