Connect with us
Descarcă aplicația

ECONOMIC

CURS VALUTAR – Euro rămâne agățat la 4,97 lei

Publicat cu

pe

Volatilitatea leului de săptămâna trecută a fost minimă, BNR folosind cursul euro, de mulți ani, drept principală armă în lupta cu inflația.

Media monedei unice a fluctuat între 4,9690 și 4,9729 lei, cea de vineri fiind stabilită la 4,97 lei, când tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,968 – 4,972 lei.

Cu o săptămână și jumătate înainte de ședința de politică monetară a BNR, indicii ROBOR au cunoscut modificări minore.

Vineri, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,80%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,86% iar cel la 12 luni la 5,91%.

La sfârșitul acestei luni se va desfășura ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane. Oficialii Fed ar putea semnaliza o primă tăiere, după un an și două luni, a ratei de referință care se află la 5,25 – 5,50%, cel mai ridicat nivel începând cu 2001.

Analiștii cred că această măsură este posibilă, după ce PIB-ul real al SUA a crescut într-un ritm anual de 2,8% la jumătatea anului iar inflația a scăzut în iunie la 2,5%.

Euro a profitat de perspectiva reducerii dobânzii din Statele Unite și s-a apreciat vineri la 1,0842 – 1,0869 dolari, cu închiderea peste Ocean la 1,0856 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a fluctuat între 4,5645 și 4,5850 lei, cea de vineri fiind stabilită la 4,5781 lei.

Pentru a-și proteja investițiile, după scăderile suferite de bursele din întreaga lume, traderii și-au majorat plasamentele în monedă elvețiană sau japoneză, cotațiile coborând joi până la 0,9521 franci/euro.

În piața locală, media francului elvețian a urcat de la 5,1405 până la 5,2094 lei, dar a închis săptămâna la 5,1865 lei.

Lira sterlină profită de suportul investitorilor care mizează pe politicile economice ale noului guvern laburist. Media monedei britanice a fost stabilită vineri la 5,8914 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut vineri la 349,3503 lei, la două săptămâni de la atingerea maximului istoric de 361,0678 lei. Metalul galben se consolidează pe piețele specializate în jurul pragului de 2.400 dolari. El s-a tranzacționat la sfârșitul săptămânii între 2.355,40 – 2.390,90 dolari/uncie.

Bitcoin a coborât joi la circa 63.500 dolari dar a depășit sâmbătă pragul de 69.000 dolari, după ce candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, a declarat la o conferință a investitorilor în criptomonede că moneda digitală va ajunge pe Lună și că vrea ca Statele Unite să fie în fruntea mișcării. A urmat o marcare a profiturilor iar bitcoin a alunecat la 66.800 dolari.

Ethereum a profitat de evoluția din piață și a depășit pragul de 3.300 dolari, după ce s-a apropiat joi de pragul de 3.000 dolari.

Analiza cuprinde perioada 22 – 26 iulie

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo