Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

CURTEA DE APEL CLUJ – Cătălin Cherecheș, plasat sub control judiciar timp de 60 de zile

Publicat cu

pe

Curtea de Apel Cluj a amânat azi procesul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, pentru data de 19 octombrie, la ora 10.00, pentru a-i da posibilitatea avocatului din oficiu să studieze dosarul. Magistrații au mai decis plasarea lui Cherecheș sub control judiciar pe 60 de zile, pentru a preîntâmpina sustragerea acestuia de la judecată sau de la o eventuală pedeapsă cu închisoarea, care ar fi definitivă.

Cherecheș s-a prezentat azi la Curtea de Apel Cluj având un avocat din oficiu și un avocat ales, pe Stanca Gidro, fost decan al Baroului Cluj, care au solicitat acordarea unui termen pentru studierea dosarului în care edilul băimăreana fost condamnat, în primă instanță, la 5 ani de închisoare cu executare într0un dosar de laure de mită.

Procurorul de ședință l-a acuzat pe Cherecheș că urmărește prin diverse tertipuri amânarea cauzei și prelungirea procesului până în aprilie 2024 când fapta de luare de mită se prescrie.
Primarul Cherecheș a dat o declarație în fața instanței și a spus că au fost în acest proces 120 de termene din care a fost prezent la 115.

De asemenea, a precizat că schimbat avocații pentru că a avut motive, fiind derapaje ale acestora, nu a fost o tergiversare ci a decis să rezilieze contractele cu foștii avocați din respect pentru instanță.

”Știu care sunt obligațiile mele și nu este niciun risc din perspectiva nefinalizării acestui proces”, a arătat acesta, dând asigurări că nu se va sustrage judecății, având lucruri de rezolvat în viața sa, atât pe plan personal, cât și profesional.
Avocata sa, Stanca Gidro, a afirmat că suspiciunile de sustragere de la judecarea cauzei sau de la o eventuală pedeapsă cu închisoarea nu sunt întemeiate și a cerut instanței să își respingă propria solicitare și anume de plasare a lui Cherecheș sub control judiciar.
De cealaltă parte, procurorul a susținut că luarea unei măsuri de control judiciar față de primarul din Baia Mare este justificată și a propus și măsura de a nu părăsi țara.

Completul Curții de Apel Cluj a decis instituirea măsurii controlului judiciar față de Cătălin Cherecheș pentru o perioadă de 60 de zile, începând de vineri, 29 septembrie, până în 7 noiembrie inclusiv. El trebuie să respecte anumite obligații legale și să se prezinte periodic la Poliție.

sursa cluj24.ro

foto Facebook Cătălin Cherecheș

Actualitate

YHP Logo