POLITICA
Dan Ivan USR – plătește campanii de denigrare a senatorului liberal Cristian Niculescu-Țâgârlaș
Publicat cu
o lună in urmape
De
Vlad HermanDan Ivan din senator al Maramureșului pretinde că a devenit martir al Facebook și se plânge public că e vânat de toată lumea dar mai ales de PNL!?
În fapt, în timp ce își prezintă public povestea de “erou nedreptățit”, domnul Ivan plătește din banii personali campanii de denigrare a colegului de Senat, Cristian Niculescu-Țâgârlaș, faptă pe care, însă, nu și-o asumă.
Dan Ivan a ieșit la atac și l-a acuzat pe Cristian Niculescu-Țâgârlaș că, în calitate de președinte al Comisiei Juridice a Senatului, blochează de 3 ani inițiativa „Fără penali în funcții publice”. Iar după ce mojicia i-a fost devoalată public de senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș, Dan Ivan și-a mutat retorica spre o altă temă, în intenția de a ascunde alegătorilor o realitate de fapt, că nu a realizat nimic cuantificabil și concret în mandatul său.
Parlamentarul liberal, care are formație juridică la bază, a precizat că acuza este neîntemeiată și a argumentat și de ce: “Spre deosebire de domnia sa, care pare să trateze actul legislativ ca pe un concurs de „cine propune mai mult,” indiferent de coerență, eu consider că legiferarea este o responsabilitate, nu un spectacol. Iar România are nevoie de legi aplicabile și eficiente”, a afirmat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș.
Acesta a mai precizat că lui Dan Ivan îi este prea greu să înțeleagă, de vreme ce a “perseverat” într-un demers inutil, în actuala legislatură acesta semnând 71 de proiecte de lege respinse, ceea ce dovedește că propunerile asumate de el, nu sunt fundamentate și nu pot fi implementate.
În ceea ce privește inițiativa la care se face referire, Cristian Niculescu-Țâgârlaș a precizat că legislația românească deja include prevederi clare aplicabile, având ca efect excluderea persoanelor condamnate penal, de la a accede în funcții publice.
“Ceea ce senatorul USR prezintă ca find o lacună legislativă nu este decât o nouă ocazie de a căuta capital electoral, exploatând emoțiile alegătorilor care sunt sensibili la termenul “fără penali”. Când vine vorba de inițiativa USR, nici Dan Ivan și nici colegii săi de partid, nu reușesc să își fundamenteze argumentația pe realitatea juridică, iar acest aspect a fost elocvent și în săptămânile trecute când pe același subiect au făcut doar gălăgie, fără a reuși să răspundă la niște întrebări simple”, a subliniat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș.
În acest sens, președintele Comisiei Juridice din Senat a menționat art. (14) din Legea nr. 295/2022 care prevede că: “Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, condițiile prevăzute la art. 37 din Constituția României, republicată pentru a fi alese și persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”, subliniind că sistemul judiciar din România are deja mecanisme pentru a sancționa persoanele care nu îndeplinesc cerințele de integritate.
Totodată, Niculescu-Țâgârlaș i-a adresat o întrebare retorică lui Dan Ivan și colegilor săi din USR: “De ce principiile pe care doriți să le impuneți altora nu le aplicați și în propriul partid?”
Concluzia senatorul liberal Cristian Niculescu Țâgârlaș este aceea că “toată desfășurarea de forțe a USR este doar o tactică de manipulare a opiniei publice care exploatează emoțiile cetățenilor și prezintă totul în alb-negru.”
Comandat de PNL Filiala Maramureș, Cod AEP: 11240002
Similar
Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș despre podul peste Tisa: ”Guvernul de la Kiev a aprobat acordul semnat cu România”
NOUL GUVERN – Negocieri pentru semnarea unui acord între PSD, PNL, USR și UDMR
DEPUTAȚI – AUR bate PNL la aceste alegeri. Cât e diferența
Ionel Bogdan după alegeri: ”Vom susține reformele pe care ni le-am asumat deja, pentru a recâștiga încrederea românilor”
ALEGERI – Cristian Niculescu Țâgârlaș: ”Am votat pentru echilibru, pentru normalitate, pentru iubire”
Ilie Bolojan, președintele Partidului Național Liberal: „Votul pentru PNL este un vot pentru modernizarea României”
FUZIUNE – Din 28 februarie 2025 clienții OTP Bank vor fi preluați de o altă bancă
Divergenţe între europeni asupra trimiterii unei forţe post-conflict în Ucraina
GUVERN – Bugetul AEP, suplimentat cu 124 milioane lei
Comuna din Maramureș care nu are contract de deszăpezire
AJOFM – Evoluția șomajului în județul Maramureș în anul 2024
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE3 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE1 an in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- ACTUALITATE3 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
- SPORT3 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber