IMPORTANT
DE AZI PÂNĂ DUMINICĂ – Ce spectacole poți să vezi la Teatrul Municipal Baia Mare
Publicat cu
2 luni in urmape
De
Vlad HermanLa Teatrul Municipal Baia Mare este programată joi, 17 octombrie, de la ora 19.00 cea de a doua reprezentație a spectacolului OMUL PERNĂ de Martin McDonagh, regia Andrei Han, traducerea Eugen Gyemant, scenografia Mihai Vălu, mișcare scenică George Pop.
OMUL PERNĂ îmbină inteligent comedia cu macabrul, naivitatea și cruzimea, într-un amalgam de senzații contradictorii din care transpare ideea că lucrurile nu sunt totdeauna ceea ce par a fi, că există multiple fațete ale realității, iar adevărul se lasă cu greu descoperit de cele mai multe ori. Într-o abordare psihanalitic-detectivistă, spectacolul „Omul Pernă” ne prezintă straturile terifiante ale psihicului uman, ducând devoalarea până la detalii de o cruzime extremă. Doi frați, unul scriitor și celălalt cu retard mintal, compun și execută scenarii cu ucigași de copii. Traumele din copilăria protagoniștilor au găsit terenul fertil pentru exteriorizarea conflictelor nerezolvate. Suntem martorii unei realități în care ficțiunea deține rolul dominant, într-o țară dictatorială imaginară. Ce se ascunde în spatele unor povestiri noir? O copilărie nefericită, părinți devianți, relații tensionate ? Cum sunt exorcizați demonii interiori şi cum ies la suprafață în viața de zi cu zi ? Acestea sunt întrebările la care spectacolul „Omul Pernă” încearcă să răspundă.
Martin McDonagh (n. 1970) s-a născut și a crescut la Londra, într-o familie de imigranți irlandezi, dar spiritul Irlandei e mereu viu în opera sa, pulsând între două lumi, două identități. Este considerat una dintre figurile proeminente ale teatrului irlandez contemporan. Umorul negru absurd și cruzimea din creațiile sale i-au adus celebritatea. Dramaturg, scenarist, regizor de teatru și film, cu un premiu Oscar la activ, patru premii BAFTA, trei premii Olivier, și două Globuri de Aur, Martin McDonagh e dezamăgit de lumea teatrului și se îndreaptă mai mult spre film, unde a și avut succes după succes, dacă ar fi să amintim doar „In Bruges” și „Spiritele din Inisherin”.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Eduard Bîndiu, Alex Macavei, Rodica Pașca, Cătălin Mocan, Wanda Tamas, Ioan Costin, Carmen Ghiurco
__________________________________________
SPECTACOLUL SE JOACĂ LA SALA STUDIO.
*Spectacol recomandat persoanelor peste 14 ani! Spectacolul conține scene de violență și limbaj licențios, care vă pot afecta emoțional.
- Preț bilet: 25 lei întreg/ 15 lei redus
Următoarea reprezentație este programată miercuri 23 octombrie ora 19.00.
Vineri, 18 octombrie, de la ora 19.00 publicul băimărean este invitat la spectacolul ȘANTIER, regia artistică și dramaturgia Victor Olăhuț, scenografia de Mihai Vălu, coordonator muzical Călin Ionce, coordonator mișcare scenică George Pop.
Cine n-a trăit, măcar odată-n viață, experiența unui șantier ? Cine nu și-a dat, măcar odată-n față, cu bidineaua ? Cine nu s-a lovit cu ciocanul peste degete și cu tesla prin părțile mai sensibile ? Cine n-a auzit de Dorel și letala sa echipă, de ferestre montate în loc de uși, de schele care dau sechele, de pereți prin care Ana ar trece fără grețuri, de zugrăveli care te fac alb ca varul, de termopanem et circenses, etc, etc, etc.
Dacă vrei să-ți amintești pentru totdeauna de toate astea, vino la noi pe ȘANTIER. Iar dacă nu le-ai trăit niciodată, acum e momentul. Te așteptăm cu gaguri, songuri și coregrafii la înălțime. E vremea să construim și noi ceva în țara asta.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Alex Macavei, Andrei Han, George Pop, Mircea Gligor, Alin Albu, Rodica Pașca, Dan Cordea, Vasile Pop, Petru Damșa
_______________________________
SPECTACOLUL SE JOACĂ LA SALA MARE CU PUBLICUL PE SCENĂ ȘI DUREAZĂ 60 DE MINUTE.
*Spectacol recomandat persoanelor peste 12 ani!
- Preț bilet: 25 lei întreg/ 15 lei redus
Duminică, 20 octombrie, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Municipal publicul băimărean poate viziona spectacolul Familia Pop, o creație colectivă, după un text de Mihai Nae.
O comedie cu buclucuri. Un ciubăr – simbol al comunității locale. O casă situată peste drum de cimitir. Vecinătate care infestează imaginația Familiei Pop cu strigoi. La poarta Occidentului nu ești primit cu brațele deschise. Însă acasă poți gusta plăcerile vieții la țară în compania ecosistemului Familiei Pop.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Rodica Pașca, Mircea Gligor, Claudiu Pintican, Wanda Tamas, Dan Cordea, Aurora Prodan, Diana Podăreanu, Claudia Revan, Larisa Miskolczi, Adriana Covaci, Andrei Han și Loredana Maghear.
SPECTACOLUL SE JOACĂ LA SALA MARE ȘI DUREAZĂ 90 DE MINUTE.
Preț bilet:
Categoria I:
Întreg – 25 lei
Redus – 15 lei
Categoria a II- a
Întreg – 20 lei
Redus – 10 lei
__________________________
Biletele se pot achiziționa de pe www.myticket.ro, www.entertix.ro sau de la casieria Teatrului, conform programului:
- luni și marți:ÎNCHIS, sunt disponibile doar rezervări telefonice, între orele 11.00 – 16.00
- miercuri și joi:00 – 14.00
- vineri, sâmbătă și duminică:30 – 19.30 și cu o oră înainte de începerea spectacolelor.
Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși), conform programului: Luni – Vineri: 11.00 – 16.00, Sâmbăta: 12.00 – 13.00
BĂTAIE DE JOC – Abonamentul premium și zona roșie din Baia Mare, o varză totală
PERCHEZIȚII – Într-un imobil din Bârsana au fost găsite articole pirotehnice, o armă și un pistol
PERICOL- Doi ucraineni trebuie salvați din Munții Maramureșului
Reguli noi privind avocații și ONG-urile. Ce a decis Guvernul
LA DATORIE – Bătrână salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE3 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE1 an in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- ACTUALITATE3 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
- SPORT3 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber