Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

DE PRIN BAIA MARE – Amenzi pentru aruncat pe jos coji de semințe sau pentru că nu ai oprit câinele din lătrat

Publicat cu

pe

Polițiștii locali băimăreni, pe lângă aplicarea de amenzi celor care au fost prinși că parcjează pe locurile special amenajate pentru persoanele cu handicap sau celor care nu și-au luat tichet de parcare, se confruntă și cu altfel de reclamații. Spre exemplu, în data de 8 aprilie, orele 20.25, a fost sesizat faptul că în Piața Libertății pe o bancă este o persoană care mănâncă semințe și aruncă cojile pe jos. La fața locului aceasta a fost identificată și sancționată contravențional, conform HCL 528/2022, cu suma de 300 lei.

Apoi, în 9 aprilie, orele 22.34, respectiv în 10.04.2024, orele 10.15, a a fost sesizat faptul că pe Strada Mărășești, într-un apartament, este un câine care latră continuu, fiind lăsat fără supraveghere. Întrucât proprietarul acestuia este plecat în străinătate, persoana căreia i s-a lăsat sub supraveghere câinele a fost identificată și sancționată contravențional.

„În data de 11.04.2024, orele 19.52, a fost sesizată tulburarea liniștii publice, din cauza efectuării unor lucrări de construcții pe strada Mihai Eminescu. La fața locului a fost luată legătura cu beneficiarul lucrărilor, care a fost avertizat pentru respectarea orelor de liniște prevăzute de Legea 61/1991. În data de 13.04.2024, orele 10.40 a fost sesizat faptul că pe strada Cuza Vodă se taie ilegal arbori. Polițiștii locali veniți în zonă au constatat faptul că două persoane curățau copacii și gardul viu și amenajau curtea blocului. Au fost identificate și sancționate contravențional. În data de 11.04.2024, orele 00.25, echipajul mixt care acționa, în cadrul dispozitivului de siguranță publică al Poliției Baia Mare, in zona străzii Mărășești, a sesizat două persoane suspecte prin comportament. Acestea au fost identificate, iar la controlul corporal preventiv asupra uneia dintre acestea a fost găsită o pungă în care se afla o substanță vegetală de culoare verde-olive. Documentația întocmită în acest caz a fost înaintată pentru continuarea cercetării structurii competente din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare”, precizează Poliția Locală.

Dragoțș HOJDA

Actualitate

YHP Logo