Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

DECIZIE – Primăria merge înainte cu proiectul privind ”Malul stâng al râului Săsar”

Publicat cu

pe

Primăria Baia Mare scoate la licitație contractul de execuţie a lucrărilor pentru obiectivul de investiţie „Realizarea coridorului de mobilitate urbana durabilă – Malul stâng al râului Săsar in Municipiul Baia Mare”.

Obiectivul de investiții contribuie la îndeplinirea obiectivelor strategice ale mobilității urbane durabile prin extinderea traseelor de piste de biciclete, ceea ce va conduce la îmbunătățirile condițiilor de mediu și a calității vieții cetățenilor. În cadrul obiectivului, suprafața terenului pe care se execută lucrări de construire este aproximativ de 16.150 mp, iar lungimea totală (pe sens) a pistelor pentru biciclete este de 11.132,40 m.

Un aspect important e faptul că prezentul contract se încheie sub conditie suspensivă, adică acesta va produce efecte între părti numai dacă autoritatea contractantă va avea asigurate fondurile necesare pentru obiectivul de investiție prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație.

Perioada pe parcursul careia se aplica clauza suspensiva este de 12 luni de la semnarea contractului. Ordinul de începere se poate emite în termen de maxim 12 sub sancțiunea rezilierii prezentului contract. În cazul neîndeplinirii conditiei suspensive, în termenul prevăzut de maxim 12 luni, respectiv în cazul în care autoritatea contractantă nu va avea asigurate fondurile necesare pentru obiectivul de investiție (contract de finanțare/buget local/buget de stat/alte surse de finanțare), indiferent de motive, prezentul contract se desfiinteaza cu efect retroactiv din chiar momentul încheierii acestuia, cu toate consecințele juridice ce decurg din aceasta situație, iar autoritatea contractantă nu va fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu.

Valoarea contractului se ridică la 7.048.064 lei (fără TVA).

Vlad HERMAN

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo