Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

DECIZIE – Ucraina nu le mai permite cetăţenilor săi care trăiesc în străinătate şi sunt apţi de luptă să circule liber

Publicat cu

pe

Ucraina nu le mai permite de la 1 iunie cetăţenilor săi bărbaţi care trăiesc în străinătate şi sunt apţi de luptă să iasă liber din ţară dacă se află din nou pe teritoriul său, pentru a reface rândurile armatei sale aflate în război cu Rusia, informează AGERPRES.

„Cetăţenii ucraineni care au părăsit Ucraina de mai mult de trei luni nu vor mai putea face parte din categoria persoanelor excluse din registrul recruţilor (…) şi sunt obligaţi să se înregistreze în armată în termen de 30 de zile”, a declarat miercuri pentru AFP Andrii Demcenko, purtătorul de cuvânt al pazei de frontieră ucrainene.

Modificarea legii urmăreşte să îi oblige pe deţinătorii ucraineni de permise de şedere străine să nu mai poată părăsi ţara, deşi puteau circula liber înainte ca legea să intre în vigoare la 1 iunie, la câteva zile după scăderea controversată a limitei de vârstă pentru mobilizare la 25 de ani.

„Această prevedere li se aplică cetăţenilor ucraineni de sex masculin cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani”, a detaliat Demcenko pentru AFP.

Noua lege ar trebui să permită armatei să-şi refacă rândurile, în contextul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut pentru AFP la jumătatea lunii mai că ţara sa duce lipsă de oameni, ceea ce afectează moralul trupelor, epuizate după doi ani de război.

Ambasada SUA la Kiev, la rândul său, le-a recomandat marţi americanilor cu dublă naţionalitate, cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, să nu călătorească pe teritoriul Ucrainei, pentru că există riscul de a nu-l mai putea părăsi, reamintind că legea acestei ţări „nu recunoaşte dubla cetăţenie”.

„Există un risc extrem de ridicat să nu vi se permită să părăsiţi ţara”, a avertizat ambasada într-un comunicat.

Confruntată cu o penurie de arme şi oameni într-un moment în care Rusia îşi intensifică atacurile pe front, Ucraina încearcă să-şi refacă rândurile după mai bine de doi ani de război în faţa unui inamic mai bine echipat, care nu îşi numără pierderile.

Or, voluntarii care doresc să se alăture armatei ucrainene sunt rari, cei mai motivaţi alăturându-se unităţilor militare mai ales la începutul invaziei ruse în februarie 2022.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo