Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

DEFICIT – Este probabil ca 2022 să consemneze un deficit bugetar în jur de 6% din PIB

Publicat cu

pe

Surpriza inflaţiei înalte ajută execuţii bugetare în Europa şi în alte ţări din lume, aceasta observându-se în România, unde veniturile nominale ale bugetului public au crescut cu aproape 20% în primele 9 luni ale anului, faţă de septembrie 2021, în condiţiile unei inflaţii anuale de 15,9% în septembrie, susţine preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.

“Rândurile de mai jos privesc relaţia între inflaţie şi datoria publică. Prilejul este dat de ‘surpriza’ inflaţiei înalte din ultimii doi ani, ce a diminuat ponderea datoriei publice în PIB pentru numeroase ţări; aceste datorii crescuseră mult ca urmare a crizei financiare izbucnite în 2008 şi în timpul Pandemiei”, arată Daniel Dăianu, în articolul “Are inflaţia un ‘efect de stabilizare’ fiscală/bugetară?”, publicat pe blogul OpiniiBNR.ro.

În context, preşedintele Consiliului Fiscal consideră că surpriza inflaţiei înalte ajută execuţii bugetare în Europa şi în alte ţări din lume.

“Aceasta se vede în România, unde veniturile nominale ale bugetului public au crescut cu aproape 20% în primele 9 luni ale anului (faţă de septembrie 2021), în condiţiile unei inflaţii anuale de 15,9% în septembrie a.c. Şi este probabil ca 2022 să consemneze un deficit bugetar în jur de 6% din PIB dacă impactul schemei de plafonare şi compensare nu va fi copleşitor (deficitul la 9 luni a fost de 3,04%).”, a arătat Dăianu.

Print Friendly, PDF & Email
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate