Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

DEFINITIVAT 2024 – 12 absenți în Maramureș la proba scrisă. Primele rezultate vor fi afișate în 30 iulie

Publicat cu

pe

Astăzi, 24 iulie, a avut loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2024). În centrul de examen organizat la Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare au participat 219 candidați, din totalul de 231 de candidați înscriși. Au absentat 12 candidați.
Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.
Potrivit informațiilor furnizate de ISJ Maramureș, primele rezultate vor fi afișate în data de 30 iulie, în centrele de examen și pe pagina dedicată. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 30 iulie (până la ora 20:00) și 31 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat în data de 6 august.
Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate

YHP Logo