Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

DEZBATERE – De la ce vârstă ar trebui părinții să le cumpere copiilor smartphone-uri

Publicat cu

pe

Părinţii nu ar trebui să le cumpere smartphone-uri copiilor sub 11 ani, avertizează unul dintre cei mai importanţi operatori de telefonie mobilă din Marea Britanie, EE, într-un ghid publicat duminică, menit să „protejeze copiii în lumea digitală”, conform AFP.

„Aproape un sfert dintre copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 7 ani au un smartphone în Marea Britanie, conform unui studiu realizat de autoritatea de reglementare a mass-media OFCOM, publicat în aprilie.

Potrivit EE, o filială a grupului britanic de telefonie BT, copiii cu vârsta sub 11 ani nu ar trebui să aibă telefoane care să le ofere acces la internet şi la reţelele sociale, ci mai degrabă „dispozitive cu capacitate limitată” cu care să poată doar să trimită mesaje text şi să efectueze apeluri”, scrie Agerpres.

Tinerii sub 13 ani ar trebui să aibă acces restricţionat la reţelele sociale, potrivit EE. Părinţii lor ar trebui să instaleze controale pentru a monitoriza timpul petrecut în faţa ecranului, utilizarea aplicaţiilor şi pentru a stabili limite de timp pentru anumite aplicaţii.

Controlul parental ar trebui activat până la vârsta de 16 ani, potrivit operatorului. Acest lucru ar face posibilă gestionarea accesului la site-uri, conţinuturi şi platforme inadecvate.

Aceste recomandări urmăresc să „protejeze copiii în lumea digitală”, a precizat EE, care nu va limita totuşi vânzările de smartphone-uri în funcţie de vârsta utilizatorilor.

Actualitate

YHP Logo