Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

DIN CAUZA GUNOAIELOR – Stare de alertă în Maramureș, pentru o perioadă de șase luni

Publicat cu

pe

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a solicitat prin Hotărârea nr.31/2022 avizul Ministrului Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode pentru declararea stării de alertă la nivelul județului, pe o perioadă de 30 zile. În acest, au fost transmise la nivel central, (Departamentul pentru Situații de Urgență) documentele aferente, a declarat președintele C.J.S.U. Maramureș, prefectul Rudolf Stauder.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a avizat prin Hotărârea nr.45/2022, declararea stării de alertă la nivelul județului Maramureș.

Prefectul Rudolf Stauder a precizat că în hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență se menționează că tratarea și depozitarea deșeurilor de la nivelul județului Maramureș vor fi asigurate, pentru o perioadă de șase luni, la operatori autorizați din județul Bihor, municipiul Oradea. În acest sens, tratarea și depozitarea deșeurilor se vor realiza pe bază de contract încheiat între autoritățile responsabile în acest domeniu și operatorii economici autorizați din județul Bihor, municipiul Oradea.
Instituția Prefectului-Județul Maramureș va raporta lunar la Departamentul pentru Situații de Urgență stadiul îndeplinirii măsurilor pentru revenirea la starea de normalitate.

Prefectul de Maramureș a adăugat că Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr.31/2022 prevede că măsurile care vor fi întreprinse în perioada stării de alertă includ creșterea capacității de răspuns, diminuarea impactului tipurilor de risc și protejarea sănătății populației.

foto arhivă

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo