ACTUALITATE
DIN CE ÎN CE MAI PUȚINI – Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna februarie a acestui an
Publicat cu
2 ani in urmape
De
ionel.24newsSporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ în luna februarie a acestui an, la minus 8.872 de persoane, numărul celor decedaţi fiind de 1,8 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În februarie 2023, s-a înregistrat naşterea a 11.316 copii, cu 2.565 mai puţini decât în luna ianuarie 2023.
Potrivit INS, numărul deceselor înregistrate în februarie 2023 a fost de 20.188 (10.352 bărbaţi şi 9.836 femei), cu 4.048 decese (2.311 bărbaţi şi 1.737 femei) mai puţine decât în luna anterioară.
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în februarie 2023 a fost de 79, în scădere cu 6 faţă de luna precedentă.
„Se remarcă o creştere semnificativă a numărului deceselor în luna octombrie 2021 când, în contextul pandemiei COVID19, s-a înregistrat cel mai mare număr de decese din întreaga perioadă de pandemie. În anul 2022, cel mai mare număr de decese s-a înregistrat în luna februarie, în perioada martie-iunie urmând o evoluţie descrescătoare. În luna august 2022 s-a înregistrat o nouă creştere a numărului de decese, urmată de o evoluţie oscilantă în perioada septembrie-noiembrie pentru ca, în luna decembrie 2022 şi luna ianuarie 2023, numărul deceselor să crească din nou. În luna februarie 2023 s-a înregistrat o scădere a numărului de decese faţă de aceleaşi luni din cei doi ani precedenţi, dar şi faţă de luna ianuarie 2023”, notează INS.
În februarie, 68,1% din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (8.581 decese, reprezentând 42,5%, la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste; 5.160 decese, reprezentând 25,6% la persoanele de 70-79 ani) şi 18%, reprezentând 3.630 decese, la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (92 decese), 20-29 ani (70 decese) şi 5-19 ani (63 decese).
După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna februarie 2023 au avut drept cauze: bolile aparatului circulator (11.294 persoane, reprezentând 55,9%); tumorile (3.504 persoane, reprezentând 17,4%); bolile aparatului respirator (2.002 persoane, reprezentând 9,9%).
Sporul natural s-a menţinut negativ (-8.872) în luna februarie 2023, numărul persoanelor decedate fiind de 1,8 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.
În luna februarie 2023, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5.099 căsătorii, cu 195 mai multe decât în luna ianuarie 2023. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 1.925 în luna februarie 2023, cu 1.268 mai multe decât în luna ianuarie 2023.
Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna februarie 2023 a fost mai mic cu 501 comparativ cu aceeaşi lună din 2022. Sporul natural a fost negativ în luna februarie 2023 (-8.872 persoane), la jumătate faţă de cel cu un an în urmă, februarie 2022 (-17.688 persoane).
Potrivit sursei citate, numărul persoanelor care au decedat în luna februarie 2023 a fost cu 9.317 mai mic faţă de februarie 2022. După primele trei cauze principale de deces, în luna februarie 2023, faţă de luna februarie 2022, s-au înregistrat cu 5.289 mai puţine decese cauzate de boli ale aparatului circulator, cu 3.769 mai puţine decese cauzate de boli ale aparatului respirator, dar şi cu 111 mai multe decese având cauză principală tumorile.
INS precizează că numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 1 mai mare în luna februarie 2023 decât cel înregistrat în februarie 2022.
În luna februarie 2023, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 9.751 de persoane (4.956 bărbaţi şi 4.795 femei), iar în mediul rural decesul a 10.437 persoane (5.396 bărbaţi şi 5.041 femei).
Faţă de aceeaşi lună din anul 2022, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 4.252 persoane (2.420 bărbaţi şi 1.832 femei) în mediul urban şi cu 5.065 persoane (2.831 bărbaţi şi 2.234 femei) în mediul rural.
Numărul căsătoriilor a fost, în luna februarie 2023, cu 28 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna februarie 2023 s-au pronunţat cu 262 de divorţuri mai puţine decât în luna februarie 2022.
Similar
ALEGERI – Administrația Prezidențială: Klaus Iohannis nu a primit informări despre Călin Georgescu
ECONOMIE – Creștere semnificativă a numărului de firme suspendate în 2024
TRIST – Declinul librăriilor și bibliotecilor în România rurală
TREI DIN TREI – România a încheiat turneul Golden League cu o nouă înfrângere categorică
GOLDEN LEAGUE – România a încasat încă o bătaie zdravănă. Ce spune Florentin Pera
AȘA SĂ FIE? – România va deveni membră a spațiului Schengen pe terestru din 2025
ALEGERI – Administrația Prezidențială: Klaus Iohannis nu a primit informări despre Călin Georgescu
ECONOMIE – Creștere semnificativă a numărului de firme suspendate în 2024
CERCETAȚI PENAL – Doi polițiști s-au bătut într-un restaurant
Un preot din Maramureș a trecut la cele veșnice. Era din Vișeu
CONTROL ÎN TRAFIC – Maramureșean prins beat la volan în județul vecin
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE2 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE12 luni in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- SPORT2 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
- ACTUALITATE2 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale