Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

DIN NOU – Salariile bugetarilor vor crește de la 1 iulie

Publicat cu

pe

Camera Deputaților a adoptat ieri, în calitate de cameră decizională, majorarea salariilor bugetarilor de la 1 iulie. Este vorba de o creștere cu 25% din diferenţa de salariu prevăzută de Legea salarizării unitare 153/2017 pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021.

„Deputații au mai adoptat și majorarea cu 15% „pentru complexitatea muncii” a salariilor pentru angajații din ministerul Transporturilor și ministerul Culturii, precum și pentru cei din Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și din Ministerul Sportului. Totodată, personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătății beneficiază de majorarea salariilor de bază cu până la 25%.

Totodată, personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri externe rambursabile, în baza legilor pentru ratificarea sau aprobarea acordurilor de împrumut adoptate de Parlamentul României, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporţional cu timpul efectiv alocat activităţilor pentru fiecare proiect”, scrie digi24.ro.

Este vorba despre cei care lucrează cu fonduri externe nerambursabile, altele decât fondurile europene nerambursabile. Pentru a intra în vigoare majorările, cele două legi trebuie promulgate de președintele Klaus Iohannis.

Actualitate

YHP Logo