Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

DISTINCȚIE – Prof. univ. dr. Aurelia Vișovan, cetățean de onoare al municipiului Sighetu Marmației

Publicat cu

pe

Consiliul Local Sighetu Marmației a conferi titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Sighetu Marmației prof. univ. dr. Aurelia Vișovan, una dintre cele mai talentate, valoroase și apreciate pianiste ale României, care a descoperit măreția acestui instrument la Școala de Muzică din Sighetu Marmației.
Aurelia Vișovan este câștigătoare a numeroase concursuri și deținătoare a multor recunoașteri mondiale importante, care a inceput studiul pianului la 5 ani, la Școala de Muzică din Sighetu Marmației, cu regretata doamnă profesoară Monica Chifor, în memoria căreia am păstrat cu toții un moment de reculegere.
Despre parcursul extraordinar al pianistei au vorbit elogios și emoționant domnul Demostene Șofron, unul dintre cei mai titrați jurnaliști culturali din Cluj Napoca, cel care a venit înspre noi cu propunerea de acordare a titlului de cetățean de onoare domnișoarei Maria Aurelia Vișovan, precum și doamna prof. univ. dr. Adriana Bera, cea care i-a urmărit îndeaproape evoluția.
Remeorarea unui prim interviu realizat la Sighetu Marmației de domnul Ardelean Pruncu, micuței pianiste la acea vreme, a reprezentat pentru toți cei prezenți în sală o întâlnire de suflet cu rădăcinile Aureliei, precizează reprezentanții Primăriei Sighetu Marmației.
 
Aurelia Vișovan a susținut aseară un recital de pian în Sala “Monica Chifor” a Școlii Gimnaziale cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighetu Marmației.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate