Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

DIVIZIA A1 – Știința Explorări câștigă cu mari emoții meciul din etapa a 18-a

Publicat cu

pe

Victorie de două puncte obținută azi în deplasare de Știința Explorări. În primele două seturi, pierdute la limită, băimărenii au făcut un joc mai puțin bun, mai ales dacă ținem cont că în primul au condus cu 21-16. Setul 3 a fost la discreția oaspeților, după care în setul 4 Știința Explorări s-a impus cu mari emoții. Deși au avut din nou un avantaj considerabil (8-2 și 13-8), până la urmă băimărenii au trebuit să salveze șase mingi de meci pentru a ajunge în decisiv, pe care l-au câștigat meritat.

Universitatea Cluj-Napoca – Știința Explorări Baia Mare 2-3 (23, 25, -13, -29, -12)

U Cluj: Verciuc 1p (as), Varga 7p (3 blocaje, un as), Iov 12p (2 blocaje), Negrean 32p (2 blocaje, 3 ași), Tănase, M. Popovici 18p (un blocaj, 2 ași), Baykov (libero). Au mai jucat: Moisa 2p (un as), Neag 11p (un as), Mocan 4p, Dăineanu, Voinea, Onofrei (libero). Antrenori: Vicențiu Dumitrescu și Romeo Lotei.

Explorări: Taboada 5p (3 blocaje), Aldea 16 (4 blocaje, 2 ași), S. Dragomir 11p (un blocaj), Tarța 22p (un blocaj, un as), Moreira 18p (6 blocaje, 3 ași), Cheaga 6p (un as), Crișan (libero). Au mai jucat: Catrina și Klochko 7p (2 blocaje). Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.
Au arbitrat: Ovidiu Diaconiță și Cristian Ouatu (Piatra Neamț). Observator FRV: Gheorghiță Mitrașcă (Zalău).

În etapa următoare, programată sâmbătă, 19 februarie (ora 12), Știința Explorări va juca acasă cu Olimpia Titanii București.

 

Actualitate

YHP Logo