Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Doi ucrainieni care au trecut ilegal frontiera de stat, depistați de jandarmii maramureșeni

Publicat cu

pe

Continuă să fie depistați în Maramureș cetățeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera și care speră să ajungă în țările din Occident. Dacă unii mor încercând să iasă din Ucraina, alții reușesc, iar unii sunt găsiți din greșeală de autoritățile din Maramureș. În timp ce se aflau în efectuarea unei acțiuni silvice în colaborare cu reprezentanți ai Ocolului Silvic Poienile de Sub Munte în zona împădurită Luhei-Rica-Socolău (zonă aflată lângă frontiera cu Ucraiana), patru subofițeri jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Pintea Viteazul” Maramureș au observat ieri, 6 iulie, în pădure doi bărbați care nu își justificau prezența în proximitatea frontierei.

„În urma legitimării acestora și a discuției purtate în limba engleză cu ei, a reieșit faptul că bărbații, în vârstă de 34, respectiv 39 de ani, au trecut ilegal frontiera de stat din Ucraina în România și intenționau să ajungă la Poliția de Frontieră pentru a solicita statului român o formă de protecție. Cei doi bărbați au mărturisit că au plecat din Ucraina pentru a fugi de război, se află pe drum de mai bine de 15 zile și că au parcurs până aici peste 80 de kilometri. Cetățenii ucraineni au fost conduși și predați colegilor din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte, pentru continuarea procedurilor legale care se impun”, precizează Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo