Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

DOUĂ ZILE DE EVENIMENTE – Clubul Minaur aniversează o jumătate de secol

Publicat cu

pe

Marți, 14 mai, se împlinesc 50 de ani de la înființarea HC Minaur. Cu această ocazie, Primăria Baia Mare și CS Minaur organizează, la finalul săptămânii, o serie de evenimente care se marcheze evenimentul. Toate costurile vor fi suportate, însă, de sponsori!

Vineri, 17 mai, la ora 15, va fi lansată cartea „Amintiri de (Min)aur”, scrisă de Ramona Ioana Pop. Evenimentul se va desfășura în holul sălii „Lascăr Pană”, acolo unde va fi vernisată și o expoziție cu materiale ce ilustrează istoria clubului Minaur.

În aceeași zi, de la ora 17, va fi organizată și o recepție pentru invitați și o prezentare a clubului mediului de afaceri din Baia Mare.

Sâmbătă, 18 mai, la ora 11, va avea loc o slujbă de pomenire a antrenorului Lascăr Pană, după care, de la ora 13, în sala polivalentă băimărenii sunt invitați să vizioneze, pe două ecrane mari, imagine de la meciurile din finalele Cupei IHF 1985 și 1988. Apoi, de la ora 13.30, se vor desfășura mecuri demonstrative la care vor participa lengendele Minaurului și actualii sportivi ai clubului.

De la ora 14.30 va avea loc festivitatea de înmânare a titlului de Cetățean de onoare al municipiului Baia Mare, sportivilor care au adus glorie clubului.

Programul sărbătorii a fost prezentat azi într-o conferință de presă, la care au participat Doru Dăncuș, primar interimar, Alexandru Stamate, Mircea Petran și Sorin Rădulescu (foști jucători HC Minaur), Ioan Gherhardt (fost antrenor HC Minaur) și Nicolae Făt (team-managerul secției de handbal masculin de la CS Minaur).

Marius CÎMPIAN

Actualitate

YHP Logo