Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

DRĂGUȚE – Doi pui de pisică sălbatică, găsiţi pe un traseu montan de nişte turişti, au ajuns în grija ACDB

Publicat cu

pe

Doi pui de pisică sălbatică au ajuns zilele trecute la Centrul pentru Salvarea şi Reabilitarea Faunei Sălbatice din cadrul Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice (ACDB) de la Petreşti după ce au fost găsiţi pe marginea unui traseu montan de nişte turişti din Bucureşti, care au crezut că au salvat pui de pisică, au informat, marţi, reprezentanţii asociaţiei.

„Nişte turişti găsesc pe marginea unui traseu de lângă Sâmbăta de Sus, în zona Munţilor Făgăraş, doi pui de pisică miorlăitori, uzi şi înfriguraţi. Nu-i lasă inima să plece abandonându-i, îi duc acasă la Bucureşti, îi hrănesc o săptămână, dar vizita la veterinar îi lasă gură cască – sunt pui de pisică sălbatică! Începe un maraton al informărilor, telefoane peste tot, iar la final ajung la noi, cu tot cu pui, la Centrul pentru Salvarea şi Reabilitarea Faunei Sălbatice ACDB de lângă Focşani/Vrancea”, au transmis reprezentanţii ACDB.

Potrivit sursei citate, puii de pisică sălbatică au fost evaluaţi medical şi au fost găzduiţi într-un spaţiu generos, în care nu au contact cu oamenii. Aceştia vor trece printr-un program adaptat acestei specii, astfel încât să poată ajunge din nou în natură.

ACDB este o asociaţie nonguvernamentală care acţionează pentru conservarea speciilor de faună sălbatică şi a habitatului lor, militând pentru menţinerea unor populaţii sănătoase de urs, lup, râs, vidră şi pisică sălbatică în mediul sălbatic, prezervarea ariilor protejate cheie atât pentru specii, cât şi pentru comunităţile locale, precum şi salvarea şi tratarea animalelor sălbatice rănite sau bolnave şi reintroducerea lor în mediul natural.

De asemenea, asociaţia îşi propune educarea publicului cu privire la beneficiile prezenţei carnivorelor mari în mediul sălbatic şi crearea unui turism sustenabil bazat pe valorile naturale şi care să contribuie la conservarea naturii.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo