Vineri se va desfășura ultima ședință de politică monetară a BNR. Posibilitatea ca inflația de la sfârșitul anului să coboare la 4%, ar putea permite o reducere cu un sfert de punct procentual a ratei de referință, care a fost stabilită în august, în opinia unei părți dintre analiști.
Există însă și voci care anticipează menținerea valorii actuale de 6,5%, în condițiile în care inflația ar putea crește la începutul anului viitor, după ce noul guvern va fi nevoit să majoreze TVA și alte taxe și impozite pentru a micșora deficitul bugetar, care ar urma să se ridice la aproape la 8%, la finalul lui 2024.
În 2025, BNR ar putea tăia rata de referință la 5 – 5,5%, în cazul în care inflația se va îndrepta spre limita de sus a țintei de inflație, care este de 3,5%.
Evoluția raportului leu/euro este monitorizată constant de BNR, iar volatilitatea cursului este minimă. Media euro a crescut marginal de la 4,9755 la 4,9757 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,975 – 4,976 lei.
Trezoreria s-a împrumutat joi cu 1,09 miliarde lei de la bănci, prin intermediul a două licitaţii cu titluri de stat. În urma redeschiderii unei emisiuni cu scadența în aprilie 2029 statul a atras 700 milioane lei, valoare egală cu cea programată, pentru care va plăti o dobândă medie anuală de 6,79%. Prin redeschiderea unei emisiuni scadentă în octombrie 2025, Finanțele s-au împrumutat cu 423,1 milioane lei, față de o valoare programată de 400 milioane lei, la un randament mediu anual de 5,94%.
Euro se tranzacționa în culoarul 1,0713 – 1,0778 dolari, față de un vârf de 1,0938 dolari, atins înainte de anunțarea victoriei lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut marginal de la 4,6275 la 4,6271 lei.
Investitorii erau mai prudenți, în așteptarea finalului ședinței de politică monetară a Rezervei Federale pentru a afla decizia privind rata de referință, care ar putea fi tăiată cu 0,25%.
Evoluția monedei unice din următoarele luni este una incertă, după ce cancelarul Germaniei, principale economia a zonei euro, la demis pe ministru de finanțe, membru al Democraţilor Liberi (FDP), partid pro-business, și a anunțat că va solicita în 15 ianuarie un vot de încredere în Parlament. Analiștii nu cred că votul va fi primit ceea ce deschise drumul către alegeri anticipate care ar urma să se desfășoare în martie.
Media francului elvețian a scăzut la 5,2779 lei. În schimb, lira sterlină a crescut la 5,97 lei. Prețul gramului de aur a scăzut de la 404,7692 lei la 396,8389 lei, consecință a deprecierii metalului galben la 2.641,70 – 2.675,80 dolari/uncie.
Monedele din regiune se întăreau, la 407,06 forinți/euro, respectiv 4,3431 zloți/euro.
Victoria lui Donald Trump a alimentat optimismul celor care investesc în criptomonede. Bitcoin a atins miercuri noapte un nou maxim de 76.460 dolari, după care s-a retras spre 74.000 dolari. Ethereum s-a apreciat la rândul său până la 2.694 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00