Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ECONOMIE – Salariile din IT sunt cele mai mari din economie

Publicat cu

pe

Cele mai mari salarii, de peste 11.000 lei, sunt în sectorul IT, astfel că facilităţile fiscale în acest domeniu, care sunt deja de 10 ani de zile, şi-au atins maximumul, a afirmat joi, Florin Jianu (foto), preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), transmite Agerpres.

INS-ul a dat ieri publicităţii salariile medii. Salariile medii brute din construcţii sunt undeva la 5.000 de lei, adică nu sunt nişte salarii extraordinare, după urma cărora mai poţi să mai iei în continuare taxe şi impozite. Cele mai mari salarii, de peste 11.000 de lei, sunt în sectorul IT – şi aici suntem de acord cu toţii că această facilitate, care e deja de 10 ani de zile, şi-a atins maximumul. În momentul în care salariile din IT sunt pe locul întâi în economie, e clar că nu mai e nevoie de această facilitate. O facilitate e creată pe o perioadă limitată de timp, să ajuţi un sector care din diverse motive nu performează. Aici cred că trebuie analizat, trebuie văzut încă o dată dacă mai sunt necesare – şi putem să discutăm orice tip de măsură de la 1 ianuarie”, a menţionat Florin Jianu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Actualitate

YHP Logo