Connect with us

IMPORTANT

EDUCAȚIE – Ionel Bogdan: ”Vom continua să îi sprijinim și să investim în dezvoltarea elevilor”

Publicat cu

pe

În contextul desfășurării taberei ”PUNTE 2024” în Republica Moldova, la care participă zeci de elevi olimpici din Maramureș, președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan, a afirmat că investiția în dezvoltarea elevilor va continua.

El a făcut și o scurtă cronologie a sprijinului acordat educației din județ în acești ani.

”În calitate de președinte al Consiliului Județean Maramureș, m-am angajat încă de la începutul mandatului să susțin excelența în educație, să recunoaștem la nivelul administrației județene performanța școlară a tinerilor noștri, ceea ce am și făcut. Am depus eforturi considerabile pentru a transforma Maramureșul într-un centru al excelenței educaționale, prin premierea tinerilor cu rezultate excepționale, dar și organizarea de tabere, iar prin toate acestea să îi motivăm să continue să aspire spre performanță.

Zilele acestea are loc tabăra „PUNTE 2024” în Republica Moldova, care reunește 56 de elevi olimpici cu rezultate deosebite la olimpiadele de limba română, istorie și geografie, alături de 13 profesori dedicați din Maramureș și raioanele Strășeni, Hîncești și Ungheni. Această tabără, desfășurată între 28 iunie și 5 iulie 2024, reprezintă o continuare a inițiativei de succes „PUNTE 2023”. Ne dorim să consolidăm legăturile dintre tinerii de pe ambele maluri ale Prutului, oferindu-le oportunități de învățare și dezvoltare prin activități educaționale și culturale variate.

Elevii participanți au ocazia să se bucure de experiențe unice, precum Festivalul Internațional de Poezie și Muzică „Eminesciana” în Strășeni, ateliere de olărit și teatru în Hîncești și proiecte educaționale în Ungheni, toate menite să promoveze cultura și tradițiile românești. Anul trecut am premiat 218 elevi cu rezultate remarcabile la bacalaureat și evaluarea națională, recunoscând performanțele lor și extinzând premiile pentru nota 10 obținută la disciplinele obligatorii. Vom continua să premiem și în acest an elevii olimpici și cei cu rezultate deosebite, stimulându-i să aspire la excelență și să devină liderii de mâine ai Maramureșului!

Ca un alt exemplu care reflectă dorința administrației județene de a susține tinerii maramureșeni, în cadrul programului „Susținem excelența”, am organizat tabere de vară pentru 282 de elevi olimpici maramureșeni în 2022. Aceste tabere au inclus activități din domenii diverse precum arte, biologie, limba și literatura română, limbi moderne, fizică, chimie, astronomie, istorie și geografie. Scopul nostru este de a susține și recompensa elevii talentați, de a cultiva și promova performanța în educație, și de a sprijini profesorii dedicați care au contribuit la succesul acestor elevi.

Recent, 40 de specialiști în robotică, elevi care au obținut rezultate remarcabile la competițiile First Tech Challenge România și First Lego League România, ne-au vizitat la Consiliul Judeţean Maramureş. Acești tineri talentați, sub îndrumarea a opt mentori, ne-au impresionat cu o demonstrație a roboților creați de ei. Vom continua să susținem astfel de inițiative educaționale, prin organizarea unei tabere de robotică și găsirea surselor de finanțare pentru achiziționarea materialelor necesare.

De asemenea, noul Campus integrat pentru învățământ dual, proiect finanțat cu 28 milioane de euro, va deveni un incubator al inovației și al personalului bine pregătit pentru cererile actuale de pe piața muncii. Prin toate aceste inițiative îmi doresc să inspirăm tinerii maramureșeni. Să îi susținem să aspire la excelență, să devină specialiștii de mâine, care vor contribui la dezvoltarea județului nostru. Viitorul Maramureșului stă în mâinile acestor elevi dedicați, iar noi vom continua să îi sprijinim și să investim în dezvoltarea lor!”, a declarat Ionel Bogdan.

Vlad HERMAN

Print Friendly, PDF & Email
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate