Connect with us
Descarcă aplicația

NEWS

ENERGIE – Vântul puternic trimite cantități record de energie ieftină la export

Publicat cu

pe

Vântul puternic care a început să bată, de ieri, în România a făcut ca producția de energie eoliană să urce până la peste 2.600 MWh, această sursă reprezentând acum mai mult de 30% din totalul producției de electricitate din țară.

Eolianul este, de departe prima sursă de producție de energie a țării și, concomitent, prima sursă a exportului de energie, cu aproape totate morile de vânt din România generând electricitate. Se poate vedea, din diagrama alăturată că sinusoida producției de energie electrică în SEN o urmează îndeaproape pe cea a exporturilor.

Cu cât urcă eolianul, cu atât urcă și exportul, care ajunge, azi, la 10.00, la 2.800 MW. Practic, toată energia eoliană se exportă, ceea ce este de înțeles, pentru că este cea mai ieftină, adică cea mai competitivă, ca preț, fiind subvenționată de toți consumatorii locali prin sistemul certificatelor verzi. Destinațiile exporturilor românești sunt Ungaria și Bulgaria, potrivit datelor OPCOM, operatorul bursei de energie. Aproape pe fiecare interval orar, România este net exportator de energie.

Producția mare de energie eoliană mai face ca azi, per total, electricitatea „curată” să reprezinte circa 60% din producția țării, aici incluzând eolienele, apa, energia fotovoltaică și biomasa.

Actualitate

YHP Logo