România a atins nivelul țintit de umplere a depozitelor de gaze, de 80% din capacitatea totală. Stocarea va continua până la 30 octombrie, dar chiar la...
Persoanele care încalcă noile reglementări risca amenzi sau chiar închisoare de până la trei ani, potrivit unui raport al cotidianului elvețian Blick. „Conform noilor reguli, în...
Economia germană este pe cale să se contracte timp de trei trimestre consecutive, începând cu trimestrul actual, potrivit unui sondaj efectuat de Reuters în rândul economiştilor,...
Următoarele „5 până la 10 ierni vor fi dificile”, a avertizat luni prim-ministrul belgian Alexander De Croo, în timp ce preţurile energiei în Europa au crescut...
Bulgaria rămâne în urmă față de restul țărilor europene în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului de a-și umple depozitul de gaze cu cel puțin 80% până...
Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,10% în luna iulie a acestui an...
Florin Spătaru a declarat că a avut mai multe întâlniri cu marii producători din industrie şi i-au sesizat faptul că nu au contracte în vigoare, începând...
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, propune reducerea consumului de gaze cu 15% în țările UE: „În acest fel vom trece sigur peste iarnă”. „Este...
Uniunea Europeană va încuraja ţările membre să reducă cererea de gaze, stimulând industriile să utilizeze mai puţin acest carburant, în timp ce se pregăteşte pentru posibile...
Europa s-ar putea confrunta cu cea mai grea iarnă din ultimii 60 de ani, a declarat, marţi seara, vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR. „Va fi...