Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

EURO 2024 – „Blatul perfect” la România – Slovacia?

Publicat cu

pe

România a fost învinsă de Belgia, scor 0-2, dar e la mâna ei în lupta pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European. Un posibil „blat” cu Slovacia este adus în discuție de presa internațională.

Grupa E este cea mai echilibrată de la Euro 2024. România, Belgia, Slovacia și Ucraina au câte 3 puncte înaintea rundei decisive. Partidele Slovacia – România și Ucraina – Belgia sunt programate miercuri, de la ora 19:00.

„Tricolorii” conduc pentru moment grupa. Victoria din fața Ucrainei, 3-0, le oferă avantajul golaverajului. Principalul criteriu de departajare este cel al meciurilor directe, dar este anulat în situația actuală, când fiecare echipă are câte o victorie și o înfrângere. Și cotele la pariuri au scăzut drastic pentru o remiză în ultima rundă între România și Slovacia.

„Varianta unui remize între „tricolori” și slovaci a fost adusă în discuție pe contul de X numit „MisterChip”. Este pagina controlată de Alexis Maria Martin-Tamayo Blazquez, unul dintre cei mai importanți jurnaliști spanioli, cu peste 3,5 milioane de urmăritori pe rețeaua socială menționată.

„Cu un egal în ultima etapă, România și Slovacia merg împreună mai departe și elimină pierzătoarea duelului Belgia – Ucraina. Dacă ambele partide se încheie la egalitate, toate termină peste Ucraina. Pare un blat perfect”, a scris MisterChip pe contul de Twitter”, scrie gsp.ro.

Actualitate

YHP Logo