Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

EUROVISION – Reprezentanţii Ucrainei şi ai Republicii Moldova – printre finaliştii Eurovision 2022

Publicat cu

pe

Reprezentanţii Ucrainei şi ai Republicii Moldova se numără printre finaliştii Eurovision 2022, în urma primei semifinale a concursului cântecului european, care a avut loc marţi seară, la Sala Pala Olimpico din Torino.

S-au calificat în finala de sâmbătă artiştii din următoarele ţări: Elveţia, Armenia, Islanda, Lituania, Portugalia, Norvegia, Grecia, Ucraina, Republica Moldova şi Ţările de Jos.

Finaliştii au fost votaţi în pondere egală de către un juriu de specialitate şi telespectatori. Primii zece artişti finalişti Eurovision 2022 sunt: Marius Bear cu piesa „Boys Do Cry” (Elveţia), Rosa Linn cu „Snap” (Armenia), Systur cu „Meo hakkandi sól” (Islanda), Monika Liu cu „Sentimentai” (Lituania), MARO cu „Saudade, Saudade” (Portugalia), Subwoolfer cu „Give That Wolf A Banana” (Norvegia), Amanda Tenfjord cu „Die Together” (Grecia), Kalush Orchestra cu „Stefania” (Ucraina), Zdob şi Zdub şi Fraţii Advahov cu „Trenuleţul” (Republica Moldova) şi S10 cu „De diepte” (Ţările de Jos).

Reprezentantul României, wrs, va cânta piesa „Llámame”, în cea de-a doua semifinală, joi.

Tot în a doua semifinală vor cânta reprezentanţii următoarelor ţări: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia, Irlanda.

În finala de sâmbătă sunt calificaţi automat artiştii ce reprezintă ţările fondatoare – Germania, Italia, Marea Britanie, Franţa şi Spania.

Actualitate

YHP Logo