Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

EVENIMENT – O nouă ediție a Târgului de Sfântul Dumitru, la Muzeul Satului Baia Mare

Publicat cu

pe

Muzeul Satului din Baia Mare organizează în perioada 26-27 octombrie, între orele 11:00-17:00, o nouă ediție a Târgului de Sfântul Dumitru, ediția a VII-a. Evenimentul marchează trecerea la programul de toamnă/iarnă, care are loc în fiecare an de Sfântul Dumitru, dar și rodnicia și frumusețea cu care toamna ne întâmpină în fiecare an.

Pe parcursul a două zile, pe ulițele satului vor fi prezenți producători locali, meșteri populari, vor avea loc ateliere pentru copii, iar partenerii noștri vor încânta publicul prezent cu momente artistice de excepție.

Sâmbătă, cei mici vor putea participa la atelierele intitulate „Toamna în satul bunicilor” pregătite de către colegele noastre, iar pe scena din incinta muzeului vor urca elevi ai Palatului Copiilor Baia Mare, dir. prof. dr. Ioan Iuga, coregraf Maria Seraz.

Duminică vom avea alături elevi și profesori ai Școlii Populare de Artă Baia Mare, din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, manager Lucian Iluț.  Începând cu 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟑:𝟎𝟎, programul artistic va fi susținut de către clasele de: canto popular (Diana Bledea Cârlig, Mihaela Iacob Dan, Ramona Darha ), canto muzică ușoară (prof. Codruța Lupșe), coregrafie (Gabriela Danciu) și de grupul folk al școlii”, transmite Muzeul Satului Baia Mare.

Bilet intrare:

𝐀𝐝𝐮𝐥𝐭̦𝐢 – 𝟔 𝐥𝐞𝐢

𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢 – 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐆𝐑𝐀𝐓𝐔𝐈𝐓𝐀̆!

Vlad HERMAN

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo