Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Evenimentele astronomice ale lunii august. Vin Perseidele

Publicat cu

pe

Pasionații de astronomie vor avea ce să vadă pe cer în luna august, dincolo de mult așteptatele Perseide. Sunt și alte fenomene astronomice care vor avea loc pe cer în perioada care urmează, acestea fiind făcute publice de cei de la Planetariul Baia Mare. Aceștia ne-au făcut o prezentare a evenimentelor astronomice ale lunii care tocmai a început. Primul eveniment demn de menționat este cel din data de 4 august, când avem ceea ce se numește Luna Nouă. În revoluția sa sinodică de 29,53 zile, Luna este poziționată între Pământ și Soare, fața întoarsă spre noi nefiind luminată de Soare.
„No, așe! În tradiția populară românească Luna Nouă e numită ”Crai Nou”. simbol al purității și al înnoirii când, evident, e interzis MUTATUL, MĂRITATUL, PLECATUL LA DRUM DUPĂ MIEZUL NOPȚII. Se face curat în casă, ritualuri religioase de curățare/curățire etc. Se resetează vrăji-metrul. Soarele și Luna sunt în RAC. Soarele răsare la 06:04, apune la 20:55. Luna răsare la 05:28 și apune la 21:22. Planetele după care ne uităm în această noapte sunt Saturn (culminație la 03:52) și Marte (răsare la 01:18).
Urmează în 06.08.2024 ORA 01:03 – CONJUNCȚIE LUNĂ – VENUS – Luna și Venus în ascensie dreaptă (poziția pe cer a unui obiect, pe direcția est-vest) comună, cu Luna trecând la 1°44’N de Venus. Din Baia Mare perechea nu este observabilă. Luna și Venus sunt în constelația Leu. Mag. Lună:-8,4; Mag. Venus:-3,9. Situată la aprox. 110 milioane km depărtare de Soare, planeta Venus își completează orbita în 224,7 zile, iar rotația foarte lentă în jurul propriei sale axe durează 243 de zile și are loc de la est la vest, în sens invers față de rotația celorlalte planete. Venus își atinge luminozitatea maximă cu câteva ore înainte de răsărit sau după apus, motiv pentru care popular poartă numele de ”Luceafărul de dimineață” și ”Luceafărul de seară”.
Tot în 6 august avem CONJUNCȚIE LUNĂ – MERCUR. Ascensie dreaptă comună, cu Luna trecând la 7°28’N de Mercur. Neobservabil. Luna și Mercur sunt în Leu. Mag. Lună: -8,5; Mag. Mercur: 1,6. Planete pe bolta cerească: Saturn (răsare 22:10, culminație 03:44), Jupiter (răsare 01:30), Marte (răsare 01:15). Mercur este cea mai apropiată planetă de Soare, cu o perioadă de revoluție de 88 de zile terestre, cu viteza orbitală medie de 47,87 km/s. Rotație în jurul axei proprii: 58 zile terestre; Variație luminozitate: -2,0 – 5,5 în magnitudine aparentă.
În 6 august mai avem LUNA LA PERIHELIU (Luna în cel mai apropiat punct față de Soare (1,0118 UA). Distanță Terra – Lună: 401.000 km, respectiv o conjuncție între Venus și Mercur (ora 18:21)”. Ascensie dreaptă comună, cu Venus trecând la 5°55’N de Mercur. Neobservabil din BM. Mag. Venus: -3,9; Mag. Mercur: 1,7. În Leo.
Urmează în 09.08.2024 ORA 04:31 – LUNA LA APOGEU – Luna în cel mai îndepărtat punct față de Terra, pe orbita sa 405.000 km). Luna în Virgo. Și avem evident, în 12.08.2024 – DUȘUL METEORIC AL PERSEIDELOR: „Dușul meteoric al Perseidelor este activ din 17 iulie până în 24 august, rata meteorică de vârf fiind atinsă în jurul datei de 12 august. Din Baia Mare, radiantul va apărea, către vârf, la altitudinea de 73 grade deasupra orizontului, având ca efect o rată estimată de 143 de meteori pe oră (12.08). ”Părintele” generator și responsabil pentru acest curent: cometa 109P/Swift-Tuttle. În 14.08.2024 ORA 19:52 – CONJUNCȚIE JUPITER – MARTE (Jupiter și Marte în ascensie comună. Jupiter trece la 18’S de Marte. Vizibilitate în Baia Mare între orele 01:04 – 05:32, cu altitudine maximă de 42°E. Mag. Jupiter: -2,2. Mag. Marte: 0,8. În Taur”.
Urmează în data de 19.08.2024 ORA 04:53 – MERCUR LA CONJUNCȚIA SOLARĂ INFERIOARĂ. Mercur va trece (văzut de pe Terra) foarte-foarte aproape de Soare, purtat pe orbita sa între Soare și Pământ, cu repetiție la fiecare ciclu sinodic de 116 zile al planetei, marcând finalul apariției lui Mercur pe cerul de seară și tranziția spre a deveni un obiect prezent pe cerul zorilor de zi, în următoarele săptămâni. În Leo. Mai avem în 27.08.2024 ORA 15:45 – CONJUNCȚIE LUNĂ – JUPITER – Ascensie dreaptă comună, cu Luna trecând la 5°40’N de Jupiter. Accesibilă pe cerul băimărean între orele 00:20 – 06:15. Altitudine maximă: 55 grade. Mag. Lună: -11,6; Mag. Jupiter: -2,3. În Taur.
28.08.2024 ORA 03:23 – CONJUNCȚIE LUNĂ – MARTE Ascensie dreaptă comună, cu Luna trecând la 5°16’N de Marte. Vizibilitate în intervalul 00:39 – 05:53, altitudine maximă 49 grade. Mag. Lună: -11,4; Mag. Marte: 0,8. În Taurus”, anunță Planetariul Baia Mare.
Date: InTheSky; Trad.Adapt: Crisan Petru Ciprian – muzeograf
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo