Connect with us
Descarcă aplicația

NEWS

EXTERNE – Coreea de Nord avertizează aliaţii SUA să nu mai provoace tensiuni în regiunea Asia-Pacific

Publicat cu

pe

Coreea de Nord a avertizat aliaţii Statelor Unite, între care Germania, Franţa şi Marea Britanie, să nu mai provoace tensiuni în regiunea Asia-Pacific, relatează luni dpa, informează AGERPRES.

Ministerul de Externe de la Phenian a denunţat „interferenţa militară” în regiune „sub pretextul monitorizării încălcării sancţiunilor ONU”, într-un comunicat difuzat luni de agenţia de ştiri nord-coreeană KCNA.

Coreea de Nord a avertizat Germania, Franţa, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă şi Canada „să oprească imediat provocările care provoacă tensiuni şi instabilitate”, a informat KCNA.

„Ţările occidentale ar trebui să se gândească la faptul că politica lor nerezonabilă şi oarbă de a urma SUA reprezintă un act care dăunează propriilor interese”, se mai arată în comunicat.

Phenianul „va lua măsurile necesare pentru a apăra ferm suveranitatea şi securitatea statului”, se mai arată în comunicat.

În aprilie, Statele Unite au organizat un exerciţiu de antrenament de două zile la care au participat forţe navale din Coreea de Sud şi Japonia.

La începutul acestei luni, un elicopter australian de monitorizare a Coreii de Nord a fost interceptat de un avion de luptă chinez în spaţiul aerian internaţional, în timp ce un avion canadian a fost interceptat în acelaşi circumstanţe în octombrie.

Tensiunile din peninsula coreeană sunt foarte mari. De la începutul lui 2022, Coreea de Nord şi-a mărit semnificativ testele de arme, inclusiv testarea rachetelor cu capacitate nucleară, şi şi-a intensificat retorica împotriva SUA şi Coreii de Sud, ambele considerate de Phenian drept state inamice.

Print Friendly, PDF & Email
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate