Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

FEMEIE LOVITĂ DE AUTOBUZ – Accidente rutiere pe DN 1C și în Șomcuta Mare

Published

on

Ieri, 31 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier Maramureș au intervenit la un eveniment rutier produs pe D.N. 1C.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, o femeie de 53 de ani din Baia Mare, aflată la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare dinspre Satu Mare, înspre Baia Mare, aflată în localitatea Ilba, a intrat în coliziune frontală cu un alt autovehicul, condus de un tânăr de 29 de ani din județul Bacău.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a trei persoane, respectiv a conducătorilor auto și a unei pasagere în vârstă de 26 de ani din județul Bacău.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.

Traficul rutier pe DN 1C, în localitatea Ilba, a fost restricționat pe o bandă  aproximativ o oră, până la finalizarea cercetării la fața locului.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Tot ieri, 31 august a.c., la ora 13.45, polițiștii din Șomcuta Mare au intervenit la un accident rutier, produs pe strada Mireșului din oraș, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, o femeie de 46 de ani, aflată în calitate de pieton, a fost surprinsă și accidentată de un autobuz, condus de un bărbat de 53 de ani. După producerea impactului, victima ar fi părăsit locul producerii faptei, dar conducătorul auto a sesizat polițiștii despre eveniment. Femeia s-a deplasat ulterior la Spitalul din Baia Mare pentru investigații medicale.

Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În cauză, se efectuează cercetări pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo