Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

FINAL DE VACANȚĂ – Handbalistele de la Minaur s-au reunit sub comanda antrenorilor Andrei Popescu și Daniel Apostu

Publicat cu

pe

Handbalistele de la CS Minaur au început azi pregătirile pentru sezonul 2023-2024 al Ligii Florilor. La primul antrenament, desfășurat sub comanda antrenorilor Andrei Popescu și Daniel Apostu, au participat 18 jucătoare.

Lotul de jucătoare (minaur.ro)

  • Portari: Amra Pandzic, Cristina Enache-Mihiș
  • Extremă stânga: Ana Maria Tănasie, Eva Kerekes, Denisa Romaniuc (la lotul Under 19)
  • Inter stânga: Sanja Vujovic, Maria Gomes da Costa (vine de la Rocasa Gran Canaria – internațională spaniolă), Maria Groșan (lotul U19), Magda Cazanga (nu a fost la reunire, probleme cu viza)
  • Centru: Amelia Lundback (venită de la Skuru IK Handbold – are o selecție pentru națională Suediei), Luciana Popescu, Aleksandra Vukajlovic, Amalia Coman (venită de la SCM Râmnicu Vâlcea), Sorina Brîndușa (lot U19), Cristina Hrihor (venită de la Gil Eanes – 16 ani)
  • Inter dreapta: Katarina Pavlovic (venită de la CSM Târgu Jiu – internațională croată), Anca Mițicuș
  • Extremă dreapta: Oana Borș, Dijana Ujkic, Amalia Terciu, Mihaela Rusneac (lotul U19)
  • Pivoți: Andreea Țîrle, Alba Chiara Spugnini Santome (venită de la Rocasa Gran Canaria – internațională spaniolă), Cristina Danciu (lotul U19)
  • Antrenori: Andrei Popescu, Daniel Apostu. Preparator fizic: Călin Crișan. Kinetoterapeut: Valentina Mitrașcă.

Potrivit informațiilor furnizate se site-ul oficial al clubului Minaur, în data de 12 iulie va avea loc vizita medicală, iare în perioada 17-26 iulie este prevăzut un stagiu de pregătire centralizată la Székesfehérvár (Ungaria). În acest stadiu, Minaur va disputa două jocuri de pregătire în compania echipei naționale a Japoniei, precum și unul cu echipa Alba Fehérvár.

În 4-5 august se va disputa un turneu în Baia Mare, la care vor participa: Corona Brașov, HC Zalău, MKS Lublin și CS Minaur. Mai apoi, în 11-12 august este programat un turneu la Zalău (Dacia Mioveni, CS Minaur, Măgura Cisnădie și echipa gazdă), iar în perioada 18-20 august un ultim turneu, la Lublin (Polonia) – CS Minaur, Juventa Michalovce, MKS Lublin și Gniezno (locul 8 în Polonia).

Debutul în noua ediție de campionat este programat pe 2 septembrie, dată la care Minaur va juca acasă cu Măgura Cisnădie.

„Ne-am reunit după o binemeritată vacanță, gata de muncă, cu forțe proaspete. Sperăm  să facem o pregătire bună, care să ne ajute să facem față în sezonul ce vine. Obiectivul pe care ni l-am propus noi și conducerea clubului este o clasare mai bună decât sezonul trecut. Sperăm să avem evoluții constant bune, fără prea multe fluctuații. Din punct de vedere numeric sunt mulțumit de loc, au venit fete noi, altele au plecat. Vom încerca să le integrăm cât mai repede pe cele nou venite, să le arătăm ce înseamnă Minaur. Nu va fi ușor. Va fi un campionat interesant, foarte echilibrat, pentru că multe echipe s-au întărit, inclusive nou promovatele. Cu siguranță, vor fi multe meciuri pe muchie de cuțit”, a declarat antrenorul Andrei Popescu (antrenor), pentru minaur.ro.

Actualitate

YHP Logo