Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

FINANȚE – Transmiterea facturilor prin Sistemul RO e-factura în relaţia B2B devine obligatorie de la 1 iulie 2024

Publicat cu

pe

Transmiterea facturilor prin Sistemul RO e-factura în relaţia B2B (business-to-business) va deveni obligatorie începând cu data de 1 iulie 2024, conform Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicat marţi de Ministerul Finanţelor.

Până la acel termen, se propune instituirea unui sistem de raportare a facturilor în perioada 1 ianuarie – 31 iunie 2024, fără aplicarea de sancţiuni în primele trei luni.

„Digitalizarea sistemului fiscal din România şi adaptarea acestuia la cerinţele Uniunii Europene, cu rol în reducerea deficitului bugetar, creşterea colectării veniturilor la bugetul de stat consolidat şi reducerea evaziunii fiscale, presupune adoptarea unor linii strategice graduale care să confere posibilitatea adaptării operatorilor economici la cerinţele tehnice/procedurale/legislative derivate din implementarea sistemelor informatice, rutinarea în parametrii normali/funcţionali a sistemelor informatice deţinute de Ministerul Finanţelor şi operatorii economici, precum şi armonizarea reglementărilor legale în materie. (…) se propune instituirea unui sistem de raportate a facturilor în perioada 1 ianuarie – 31 iunie 2024, fără aplicarea de sancţiuni în primele trei luni şi trecerea la transmiterea obligatorie a facturilor prin Sistemul RO e-factura în relaţia B2B începând cu 1 iulie 2024. Măsurile vor contribui la creşterea colectării veniturilor la bugetul de stat consolidat, reducerea evaziunii fiscale, precum şi la întărirea disciplinei bugetare la nivelul entităţilor publice şi a responsabilizării ordonatorilor de credite în procesul bugetar”, se arată în Expunerea de motive a proiectului de act normativ postat în consultare publică pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Începând cu anul 2021, ministerul de resort a pus bazele implementării graduale a sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, prin adoptarea actelor normative de ordin primar şi secundar cu rol în asigurarea funcţionalităţii eficiente a procesului de transmitere/recepţionare a facturilor electronice, stabilind, totodată, anumite categorii de operatori economici cărora le revine obligaţia de transmitere a facturilor prin acest sistem. Prezentele reglementări reprezintă o continuare a politicilor publice adoptate de către Ministerul Finanţelor, subliniază sursa citată.

Facturarea electronică ar fi trebuit să devină obligatorie începând cu 1 ianuarie 2024, pentru toate tranzacţiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul României. Măsura urmează să fie aplicabilă până la 31 decembrie 2026.

Pe de altă parte, se propune prelungirea termenului de transmitere către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a listelor pentru care Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) urmează să formuleze acţiuni de dizolvare sau de radiere de la 15 zile la 45 zile calendaristice.

„Pentru a maximiza recuperarea veniturilor la bugetul general consolidat şi pentru a nu se periclita colectarea acestora, înaintea pronunţării dizolvării ori radierii, se impune ca ONRC să transmită către ANAF lista pentru care urmează să formuleze acţiuni de dizolvare/radiere, într-un termen rezonabil, astfel încât sa existe posibilitatea efectuării opoziţiilor la aceste proceduri. Astfel, se impune prelungirea termenului de transmitere către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a listelor pentru care ONRC urmează să formuleze acţiuni de dizolvare/radiere de la 15 zile la 45 zile calendaristice. Pe de altă parte, pentru a se consolida conformarea voluntară la plată a obligaţiilor bugetare, se impune condiţionarea pronunţării dizolvării/radierii societăţilor numai după ce obligaţiile bugetare restante sunt achitate de către aceste societăţi ori acestea să nu aibă în desfăşurare acţiuni de control fiscal”, se menţionează în document.

Actualitate

YHP Logo